Prefață la Ziua adolescenților

De cân’ e lumea…

Așa e… Vorba lu’ Ricky Dandel, ăla din Brașov: Așa e viața, așa e viața… Cum?! Așa &-a așa! S-o ținem tot așa! Joi am fost la… țintirim! În liceul juneții mele. Colegii le spune acum. Am fost în „Ște-fan”, cimitir al tinereții mele. Profesori pedanți, examene… Exact la 40 de ani de la pornire (când zburam, pe-acilea, spre viață, pășind în clasa a IX-a). Am fost la liceu, să mai văz, să mai auz, să mai simț la… ce și cum! Tot liceul aci pe-trecut, am fost în A. Hai și astăzi tot într-o clasă de A: a IX-a A.
 

Să se știe… A, A, Ana are mere. Pădurețe. Ana. Am vorbit și sporovăit vrute și nevrute cu copchiii, minunați zmei ca niște mici zei & dumnezei! Iar dacă România va avea o șansă, ei știu asta cel mai bine. Țărișoara e la mâna lor. Iar eu le-am vorbit despre furnici, elefanți și rinoceri, iar ei m-au chestionat fără milă. Dee, de ce merg numa pe barba corazonului și câtă inspirație depune ziaristul… zilnic, prin opera lui. Le-am tăiat-o scurt și la… subiect: merg pe inimă, că al’ceva mai bun pe lume asta nu e (poate doar copilăria și jocul). Iar în treabă de inspirație, vaaai… Ziaristul e numai expirație! Și-n zilele bune, poate, numai sudoare! Care… pute. Transpirație… Ca-n butada Enescului!? 99 la sută muncă și iar muncă, și de restu’ gume, ciungă. Și, natural, talent… Le-am scris pe… tabelă, iubitelor pughibale, următorul enunț (din Hemingway, când erea colosul jun ca ei): …De când lumea, toate generațiile au fost, sunt și întotdeauna vor fi, dintr-o pricină sau alta, generații pierdute. Nasol! Șo pă ea! Comentați! Nu vă amuzați! Și au făcut-o. Lată, lungă, înaltă, profundă. Stelară sau prăfoasă, hâdă și frumoasă. Iar noi să mai ciocnim un pic și la botez, la cumătrie! Că tot are fratele meu George nuntă astăzi, uu… Lumea, un cufăr de mistere… Alina: Investim atâtea doar pentru ca în final, după ce prindem aripi, să rămână în urma noastră bunurile materiale, lucruri fără folos… > Andreea: Toți suntem unici în felul nostru. Unici și frumoși. Să ne urmărim tot timpul inima, să știm să punem punctul și virgula la timp, atunci ne vom salva viața și poate vom înceta să mai fim “o generație pierdută”… > Eliza: Lumea este un cufăr de mistere și minuni nedescoperite, la fel și oamenii. Se regăsesc, se pierd, se luptă cu viața, îi dăruiesc sufletului un zâmbet dulce și apoi se sting ca niște lumânări singuratice… Un mic decor… Marinela: Din cuvinte se construiesc oameni, personalități, iar apoi – generații sau lumi… Fiecare lucru are un început… Dacă o generație ar fi pierdută, atunci ea nu ar mai fi îndeplinit un rol predestinat de Dumnezeu. > Ștefania: Da, voi fi și eu o generație pierdută ca multe altele dinaintea mea și multe altele de după mine. Sunt un mic decor în scena generației mele… În întreaga lume, mă întreb, există o persoană identică mie, în generația viitoare va mai exista o persoană identică mie? > Iulian: De când lumea, toate generațiile… > George (ca și Iulian): Drumurile noastre toa-te…> Marian: Hemingway are dreptate numai pe jumătate. Generațiile, indiferent de cum sunt ele, sunt pierdute, însă acea jumătate care lipsește este ceea ce lasă ei în urmă. Nu contează dacă sunt lucruri mărețe sau minore, lucrurile mărețe iau naștere din cele minore… Vânare de vânt… Ioana-Alis: Deși efemeri, valoarea noastră va rămâne mereu în măsura în care sufletele noastre vor dăinui… > Mihai: …Sunt o fire optimistă căruia îi place să gândească mereu pozitiv și să privească lucrurile dintr-o perspectivă afectivă… > Andrei: Deși tind să cred că nu are dreptate acest mare scriitor, timpul are un mare avantaj asupra noastră, a tinerilor. Eternitatea sa nu poate fi comparată cu efemeritatea noastră. Răbdarea sa e din ce în ce mai puțină. > Ionuț: Fiecare generație este importantă la vârsta tinereții, când se află în floarea vârstei. După ce trec de vârsta a doua încep să își piardă tot farmecul pe care îl aveau la început. Farmecul pomului de Crăciun… > Andrei: Amintirea persoanei noastre poate fi asemănată cu un pom de Crăciun pe care îl iei, îi acorzi atenție, după care se usucă și nu mai ai nevoie de el. Îl dau la o parte și pur și simplu dispare în taifunul timpului…> Alexandra: Fiecare om are o menire, un mesaj; nu putem considera că un om este pierdut dintr-o pricină sau alta… În căutarea timpului… George: Unii oameni acceptă realitatea cu lacrimi sau fără. Pricina de pe urma căreia suferim toți este cauzată chiar de persoanele care-ți sunt mai dragi, de aceea trebuie să privim cu sufletul. > Dana: Putem spune că fiecare generație se pierde după un anumit timp. Cert este că pierderea deplină este uitarea, iar atâta timp cât rămâne în memorie, cu siguranță nu s-a pierdut. > Mihai Vasile: Pretenția de a exista generații bune poate fi considerată chiar licențioasă, căci fiecare pădure își are uscăturile sale, iar fiecare munte piscurile sale. Nu există nonvalori, ci oameni mai puțin înzestrați… > Iulian: Citatul expri-mă un adevăr tragic: suntem muritori. Cred, cu tărie, că “pricina” pentru care generațiile sunt pierdute este trecerea ireversibilă a timpului. Eforturile noastre de toate zilele de a ne descurca în societatea din zilele noastre sunt în final în zadar. Autorul sugerează subtil ideea ireversibilității timpului. Why ?! Cuore: De ce? Avem o viață fără rost, trăim doar din dorul de a trăi? Nu cred… Nu pot să fiu de acord cu acest citat, e împotriva firii mele. Nu vom fi pierduți în negura timpului. Lumea își va aduce aminte de noi la fel cum noi ne aducem aminte de strămoșii noștri…> Alin: E un citat dureros, dar în același timp scoate în evidență un mare simbol de adevăr. În timpul pe care îl trăiești poate ai niște rezultate deosebite sau o realizare, dar în timp vei fi uitat și nu e bine. Undeva, într-un colțișor de inimă… Vlad: Toate generațiile sunt generații pierdute, cu excepția celor care rămân în inimile urmașilor prin cărțile pe care le-au scris. Atunci când citești o carte simți că autorul ei trăiește în acea clipă cu tine, undeva într-un colțișor de inimă…> Ștefan-Iulian: Personal sunt împotriva ideii de “generație pierdută”. Dacă un individ al generației reușește ce nu au reușit alții înaintea lui, acesta ridică cu sine toate generațiile dinaintea lui. În același timp oferă ceva nou celor ce urmează. > Mădă: La urma urmei ce este o generație pierdută? Este o generație, în opinia mea, care nu a realizat nimic, a trăit degeaba și aduce după sine uitarea. Uitarea este cel mai îngrozitor lucru. Omoară orice urmă de viață și orice valoare. Orice generație și-a lăsat amprenta asupra vieții… > Cătălina: …Între toate generațiile există o legătură, toate generațiile pierdute se regăsesc în generațiile actuale. Nu va exista niciodată nou, ci doar o versiune mai recentă a vechiului… Viață furată… Oamenii se nasc și mor, dar uită să trăiască, să zâmbească. Prindem viață și pierdem câte o zi în labirintul sufletului. Nu trăim destul, căci poate nu știm destul. Învățăm să scriem, să citim, învățăm, muncim, dar uităm să trăim sau poate e vina celorlalți că nu ne învață să facem acest lucru. Dar ce vină au ei, ce vină avem noi? Suntem bucăți de lut și ne lăsăm modelați de ceilalți și poate că trăim viața altora, viața pe care ei și-ar fi dorit să o trăiască, viața furată de o societate în care sufletul și sentimentele lor sunt un simplu fapt, ceva normal și firesc. O nouă generație, un nou început. Dacă privim în trecut realizăm că începutul este și sfârșitul. Și toți ne pierdem visând să fim veșnici. Sunt, cele de mai sus, cuvintele Mihaelei. Mihaela și mai știe ea cum. De când lumea oamenii se nasc și mor. Uită să trăiască, să zâmbească. Poate semnalele din amonte ne vor pofti și provoca la noi interpretări de imagine și sens. La noi priviri ,abordări și procesări ale vieții, destinelor reavene. Viața fiștecăruia, ca rigă au cerșetor, la fel de importantă e. E! Să pipăi și să urlu! Căci, la urma-urmei, fiecare pentru sine croitor de pâne. Și fiștecare, pe la casa cui îl are, e un punct de vedere asupra Universului. Ei, voi ăș’lalții mai măricei (c-așa vi se pare vouă), ce aveți de gând, de sentiment și de zis la cele rostite, cool și mișto, în amonte?! Auz?! Hîîî?! La sfârșitul liceului, țintirim și popas al juneții omului călător, poate ne mai dăm un meeting, acolo. Să mai vedem, odată, cum a devenit sujetul în timp. În doi, trei timpi. Ș-o droaie, și-un cârd de mișcări. Mutări dăștepte și permutări istețe… DUMI BRAD totalmente empatic

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: