Momentul de mare încărcătură artistică a fost cel în care formația de dansuri populare JOC din Republica Moldova a urcat pe scenă și a demonstrat sucevenilor că dansurile populare pot fi duse aproape de perfecțiune, aproximativ 100 de persoane sincronizându-se. Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a transmis sucevenilor de pe scenă că a dorit ca, împreună cu organizația municipală a PD-L, să marcheze două evenimente: Independența României și Ziua Europei. Referindu-se la integrarea noastră în UE, Lungu a spus că „mai avem mult de lucru. Chiar deviza noastră, sloganul nostru pentru administrarea municipiului este «Suceava – oraș de nivel european». Și vom depune toate eforturile ca să îndeplinim ce ne-am propus”. La rândul său, liderul organizației județene a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a transmis salutul său de Ziua Europei celor prezenți: „Ziua Europei înseamnă ziua unității europene, iar ploaia de azi, când Ion Lungu a organizat o manifestare publică, la fel ca cea de la Frasin de acum o săptămână, simbolizează norocul și belșugul”. La închiderea ediției era așteptat să urce pe scenă Ionuț Dolănescu, iar organizatorii mizau și pe prezența cunoscutei interprete de muzică populară Irina Loghin.
Ziua de 9 Mai, Ziua Europei, a fost celebrată la Suceava printr-un concert de muzică populară, în aer liber, la care au participat o serie de artiști români de mare valoare. Evenimentul a purtat marca PD-L Suceava și a fost patronat de candidatul la funcția de edil-șef al municipiului reședință de județ, primarul Ion Lungu. Au urcat pe scena din centrul Sucevei îndrăgitul cântăreț Alexandru Recolciuc, urmat de două doamne ale cântecului popular, Brândușa Covalciuc Ciobanu și Cristina Gheorghiu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii