Circa 44.000 de mii de fermieri suceveni au depus, de la 1 martie și până acum, cererile de acordare a subvenției europene pe anul trecut. Potrivit șefului Agenției Județene de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, Lya Chiriac, sunt așteptați să vină cu solicitări 53.011 agricultori, pentru o suprafață de 139.393 ha, procentajul de realizare fiind de aproximativ 84%.
La centrul local Suceava al APIA s-au prezentat 80% din fermieri, la Fălticeni – 75%, la Gura Humorului – 98%, la Câmpulung Moldovenesc – 74,5%, la Vatra Dornei – 89%, la Rădăuți – 88%, la Siret – 92%, la Vicovu de Sus – 89%, iar la Botoșana – 96%. Începând cu 1 martie, proprietarii de terenuri au primit invitații cu data și ora la care vor trebui să se prezinte la centrul local APIA pentru întocmirea cererii de acordare a subvenției europene. Eurofermierii care au înaintat solicitări și pentru anul 2006 beneficiază de un formular de cerere precompletat, procedura urmând a se derula mult mai rapid. Dna Chiriac este optimistă, precizând că, avându-se experiența anului trecut, procedurile se derulează mult mai facil. Termenul-limită de completare a cererilor este 15 mai, acesta fiind extins până la 9 iunie, însă cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
























Comentarii