Din informațiile puse la dispoziție de prefect au fost constatate zece noi zone de risc, în Arbore-Clit-Iaslovăț-Milișăuți, Păiseni, Fundu Moldovei-Humor, Frasin-Ostra, Baia, Capu Câmpului, Mănăstirea Humorului-Poiana Micului, Ciocănești-Cârlibaba, Nisipitu-Ulma și Dorna Arini, în zona Ortoaia. Alexandru Băișanu a reamintit că din 2002, în aceste zone, în urma ploilor abundente, s-au produs inundații, cu pierderi de vieți omenești (vezi cazul Arbore) și cu pagube materiale importante. Prefectul a ținut să explice că a dispus completarea planului județean cu zone risc cu aceste zece noi zone și atenționarea populației ce deține construcții, în special case, în zone inundabile. Prefectul a mai spus că a cerut tragerea la răspundere a funcționarilor din primării care au avizat construcțiile în zonele inundabile, dar și a constructorilor, care nu au executat lucrările conform legislației în vigoare. ANIF va trebui să prezinte în perioada următoare harta cu toate canalele de colectare din județ, arătând că, de exemplu, în comuna Iaslovăț, sunt patru canale de colectare, toate colmatate, ceea ce a dus la inundarea unei importante zone a localității, în urma ploilor de săptămâna trecută. Totodată, prefectul a cerut Sectorului de Gospodărire a Apelor să prezinte o hartă hidrografică a județului cu identificarea zonelor unde sunt necesare lucrări de regularizare sau unde există lucrări începute, dar nefinalizate din lipsă de fonduri. Băișanu a mai spus că a transmis tuturor primăriilor o circulară privind obligațiile administrațiilor locale pri-vind întreținerea șanțurilor și rigolelor, solicitând, totodată, acestora să reactualizeze Planul Urbanistic General (PUG). Reamintim că săptămâna trecută, în urma ploilor abundente, s-au produs inundații în localitățile Iaslovăț și Milișăuți fiind afectate zeci de case, terenuri agricole, drumuri, poduri și podețe.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Băișanu, a informat, luni, că în județ au fost identificate zece noi zone de risc, unde în ultimii șase ani s-au produs inundații soldate cu pierderi de vieți omenești și cu pagube materiale importante. Băișanu a anunțat că în aceste zone vor fi adoptate măsuri speciale pentru limitarea calamităților eventuale. După o ședință cu conducerile Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenția pentru Îmbunătățiri Funciare și Secția de Drumuri Națio-nale, prefectul a spus că toate aceste instituții, sub coordonarea Prefecturii, vor realiza un program de acțiuni care să ducă la limitarea calamităților provocate de ploi în aceste zone.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii