Cine a lăsat „după ușă interesul național ?”

Guvernarea PNȚCD – PD – PNL – UDMR, în ajunul Summitului de la Madrid din 8-9 iulie 1997, pe baza acelor ne-gocieri grăbite și superficiale și având drept argument „sa-crificiul istoric”, la 3 mai la Kiev, a fost parafat Tratatul politic de bază dintre România și Ucraina. A urmat întâlnirea de la Constanța din data de 2 iunie 1997, unde acest tratat a fost semnat și apoi ratificat, tot în grabă, fără ca acest tratat să fie o condiție a intrării Ro-mâniei în NATO, așa cum sus-ținea atunci Guvernul Româ-niei. Intervențiile parlamenta-rilor PSD și ai altor partide aflate în Opoziție, atât în Camera Deputaților cât și în ședin-țele în plen ale Parlamentului, pentru promovarea de nego-cieri temeinice, cu soluții și demersuri concrete, au rămas doar demersuri „naționaliste”.

 

Statutul Insulei Șerpilor și delimitarea platoului continental al Mării Negre, după parafarea, semnarea și ratifi-carea Tratatului româno-ucra-inean din anul 1997, au fost trecute într-o listă anexă a tratatului cu deplinul acord al domnului Adrian Severin, atunci ministru al afacerilor externe. Încă de atunci am declarat că e posibil să ajun-gem cu acest litigiu la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Între timp au urmat tot felul de întâlniri ale unor co-misii parlamentare și intergu-vernamentale care n-au rezol-vat nimic, iar procesul de în-străinare a acestor teritorii românești a continuat. Nu de mult, Rada Supremă ucrainea-nă a decis ca pe Insula Șerpilor să se înființeze un sat, „Satul Alb” (Belâi), care va fi trecut pe harta Ucrainei ca și cum Insula Șerpilor ar aparține Ucra-inei. După cum se cunoaște, interersul mare nu este pentru Insula Șerpilor, ci mai cu sea-mă pentru platoul continental al Mării Negre, care deține în adâncuri mari rezerve de pe-trol și de hidrocarburi, așa cum arată estimările specia-liștilor în domeniu. Acestor evoluții li s-au adăugat lucră-rile de construire de către au-toritățile ucrainene a Canalu-lui navigabil Bâstroe, con-strucție cu grave consecințe pentru Rezervația naturală a Terrei – Delta Dunării. Judecarea acestui adevăr istoric atât de diferit de la un moment la altul, de către domnul președinte Traian Bă-sescu, așa cum a fost cazul Tratatului politic de bază din-tre România și Ucraina, dove-dește mult mai mult decât numai inconsecvență și o spun cu reverența cuvenită la adresa președintelui României. În ziua premergătoare des-chiderii Summitului NATO la București, domnul Traian Bă-sescu a declarat pe un post național de televiziune că nu mai poate răbda nedreptatea ce s-a făcut la negocierea Tra-tatului româno-ucrainean care s-a făcut lăsându-se „după ușă interesul național” de către oameni din conducerea țării de atunci precum niște „slugi absolute”. La conducerea țării de atunci erau liderii Coaliției PNȚCD – PNL – PD – UDMR, iar domnul Traian Băsescu era deputat al Puterii și ministru al Transporturilor. Liderii de marcă ai PD-L, foștii PD-iști și PNL-iști, fără program și fără doctrină, acum ori nu spun nimic, ori vorbesc pre-cum liderul lor suprem! Așa-dar au lăsat „după ușă intere-sul național” Partidul Democrat și Partidul Național Liberal, alături de celelalte parti-de din CDR. Se cunoaște că semnarea unui tratat este îna-inte de toate avizat de către Guvern și apoi urmează pro-tocolul semnării acestui important document de politică externă. Menționez că tot atunci domnul președinte îmi răspundea în Parlament la interpelările și întrebările noastre privind problemele drumurilor publice din Buco-vina în stilul caracteristic domniei sale! Nu mult după Summit, același președinte ne vorbește despre greutățile și durata îndelungată în eventualitatea încercării României de a de-nunța acest Tratat. Cred că această reacție vine ca răspuns la repetatele întrebări ale unor personalități devotate Româ-niei adresate și prin mass-me-dia domnului președinte pri-vind posibilitatea denunțării tratatului încheiat de oameni deveniți în 1997 „slugi absolute” ale intereselor străine. Și această denunțare ar fi fost necesară în vreme ce delimi-tarea platformei continentale a Mării Negre și statutul Insu-lei Șerpilor trenează în solu-ționare, iar canalul Bâstroe înaintează, deși este contestat de toate autoritățile europene de mediu și, evident, de Guvernul României. Și după convorbirea dom-nului președinte Traian Bă-sescu cu domnul președinte Victor Iușcenko lucrurile merg nestânjenit în același sens. Problema delimitării plat-formei continentale a Mării Negre și statutul Insulei Șerpi-lor au ajuns pentru soluțio-nare la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, unde trenează de prea multă vreme. Firesc ne întrebăm: oare de ce este mereu amânată soluțio-narea unei probleme clare juridic, istoric și de morală poli-tică? Vom afla oare și asta tot după 50 de ani? Considerăm că se impun negocieri clare și ferme, sun-tem pentru înțelegere în temeiul normelor dreptului internațional, cu respectarea intereselor țărilor angajate în tratative și solicităm finalități rezonabile în timp. Când în zona platformei continentale a Mării Negre și în Delta Dunării, rezervație naturală a Terrei, autoritățile ucrainene își desfășoară acti-vitățile ca și cum ar fi pe teritoriul țării dumnealor sau ar lucra într-o zonă fără stăpân și fără norme, nu-i îngăduit ca elaborarea soluțiilor de către autoritățile europene să dure-ze ani de zile. Această durată nejustificat de îndelungată are drept urmare mari daune la adresa statului și a poporului român. Dacă am în vedere demersurile diplomatice ale Guvernului Tăriceanu II, tre-buie să constat că nu se întâmplă nimic în favoarea adevărului istoric, al dreptului internațional și al intereselor Ro-mâniei în privința platformei continentale a Mării Negre și a Insulei Șerpilor, străvechi pământuri românești. Oare și aceste judecăți vor fi taxate drept manifestări naționaliste?