Finalul campionatului se joacă la cacealma. Așii din mâneca antrenorului Marian Pană s-au pierdut în listele cu suspendări ale federației sau în cele de tratament ale clinicilor de recuperare. Ultima carte câștigătoare aruncată pe banca de rezerve este Colban, devenit indisponibil pentru runda de astăzi din pricina unei accidentări. Oficialii clubului sucevean spun însă că potul promovării va sosi pe Areni peste două etape. „Dacă ne vom întoarce cu victorii din următoarele două deplasări, vom avea asigurată promovarea. Echipa are un moral bun. Avem un avantaj deoarece în ultima rundă am obținut cele trei puncte fără să depunem vreun efort, iar orice meci câștigat, fie pe gazon, fie la masa verde ridică moralul unei echipe”, declara tehnicianul Marian Pană înaintea partidei de astăzi. Juventus Fălticeni – Willy Bacău, azi, ora 17, Stadion „Nada Florilor” Aflați într-o formă de invidiat după cele trei succese înregistrate în ultimele trei runde, fotbaliștii fălticeneni primesc astăzi replica celor de la Willy Bacău, o formație angrenată până nu demult în lupta pentru poziția secundă. Juventus vizează o victorie care să o mențină în prima jumătate a clasamentului, în timp ce gruparea băcăuană pare resemnată cu gândul că a ratat barajul de promovare. Rarăul C-lung Moldovenesc – Politehnica Galați, azi, ora 17, stadion „Rarăul” Seria meciurilor decisive disputate de Rarăul pe acest final de campionat continuă astăzi cu disputa împotriva celor de la Politehnica Galați. Elevii lui Cristi Popescu nu au mai cunoscut gustul înfrângerii de cinci etape, reușind astfel să egaleze la puncte formația Laminorul Roman, principala contracandidată la locul 15. De partea cealaltă, gălățenii păstrează doar șanse teoretice pentru accederea la baraj. Etapa a XXX-a Astăzi, ora 17 Oțelul Galați II – CF Brăila Laminorul Roman – Aerostar Bacău CFR Pașcani – FC Ceahlăul II Juventus Fălticeni – Willy Bacău Rarăul C-lung Moldovenesc – Poli Galați FCM Bacău II – Cetatea Tg. Neamț Pambac Bacău – Cetatea Suceava Mâine, ora 17 Bujorii Tg. Bujor – FC Bârlad Politehnica Iași II stă.
Fotbal, Liga a III-a
Pambac Bacău – Cetatea Suceava, azi, ora 17, Stadion „Lucrețiu Avram” Dacă în turul campionatului confruntarea dintre Cetatea Suceava și Pambac Bacău aducea față în față ocupantele primelor două locuri în clasamentul seriei, meciul retur de astăzi se anunță doar unul de palmares. Constrânsă de grave probleme financiare, gruparea băcăuană a spus „pas” promovării odată cu pauza competițională din iarnă. De partea cealaltă, echipa de pe Areni a rămas la masa de joc până la capăt.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii