Firea silește. Se aprind măruntaiele… (talpeș-balmeș)

Corpul, trupul (fârtatele pork, ca să-l poreclim iar cu vorba lui Dinu Noica, prăsitorul de pleși&liiceni) e pă-mântesc; ș-atunci, natural, e și stricăcios. Iar umanitatea e… păscută de 40.000 de beteșuguri. Patru’j’dămii de boli, my God! Și Creangă, și Dostoievski, spre o pildă, mi-ți-erau, vaai!, epileptici! Iar Eminescu & Baudelaire (ăst’ din urmă, și mare iubitor de mâțe) erau și ei niște… sifi-litici! Asta e, luesul nu iartă. Și tata meu de la Drăgoiești, Nifor a Țapului, de meserie paisan (da’ și paznic la ceape, și socotitor la semea, și crâș-mar și încă alte și-uri, nu toate în simultan) a suferit de astm. Leit ca Proust Marcel, scribul franc ce merea la bal cu Bibescu Martha și-și căta anii pierduți (sub forme de secunde, minute, ore, ceasuri și… madelaine)! Da, asta e…

 

Trupul sfărâmicios. Și ciolovecul păcătos! Păcă-tos?! De ce păcătos?! Când Mântuitorul și-a asumat păca-tele noastre, iar desfătarea trupului nu mai e astăzi, obli-gatoriu și automat, vătămarea sufletului. Știu eu?! Eu îs mic, nu știu nimic… – da’ mai știu că TOT ce (se) Există, absolut tot ce mică-n țara, în planeta asta, nu e altceva decât subs-tanță de extracție divină. D’aia, Uranus, zeul cerului cum ar veni, șede câte 7 (șepte ani) în fiștecare zodie. Prin cele 7 zodii, dii murgutzulee!, unde își fac frumușel treaba cei 12 apostoli (asta de la-laa… cele 12 seminții ale nea-mului lui Israel!?). Ia nisna-iu, iane… Eu știu doar de cei 24 de bătrânei mintoși ce se spune că șed în preajma Ju-decătorului Suprem. Și disi-pează la sentințe. Bombănim și ponegrim că viața e scurtă, da’ ne-o încărcăm cu tooot felul de mărunțișuri. Da’ vorba ăluia un pic mai nebun ca noi, de-a scris el o așa cărțulie de smintită (care smintește) de i s-a dus buhu. Așa grăit-a Za-rathustra: Ceea ce nu mă o-moară, nu mă întărește. Fru-mos, nu!? Ceea ce nu mă o-moară… Păi, nu?! Că nu-ți mai rămâne alta de făcut decât să te apuci, ca amicul antic și stoic, de vorbă singur prin cetate. Nu spune niciodată despre orice ar fi: l-am pier-dut, ci: l-am înapoiat. Soția ta a murit – f. b.! –, ai dat-o… în marșarier, ai dat-o înapoi. Copilul tău a murit – l-ai dat înapoi! Așa că, vericule, ia în brațe antidotul acesta nițeluș nătâng, dacă vrei alean la ne-caz, răstriște & jele. PUNCT! > Numa’ mâne nu-i poi-mâine, nu?! Hai că nu mai e mult. Mai rabdă un pic. Căci ce rigori sunt astea în viața noastră, când străbuneii noștri neprihăniți uite tu cum se mai desfătau cu dietele… Și vezi puțintel mai la vale, și ia a-minte (după Filocalia, p. 193): …Căci înțeleptul poate să-și lepede și să-și taie toată mânia, dar pântecele nu-l poate înlătura. Firea silește și pe cel mai înfrânat să se folo-sească de hrana trebuitoare. Dar când sufletul nu ascultă de rațiunea dreaptă și stator-nică, ci se lasă stricat de plă-ceri, se aprind măruntaiele. Fiindcă chiar dacă vasele tru-pului se umplu peste măsură, pofta rămâne totuși setoasă și pântecele continuă să creas-că, în vreme ce coapsele cad. Căci cugetarea slăbește în nașterea celor bune, întrucât stomacul, aprinzându-se de bogăția mâncărilor, slăbăno-gește puterile duhovnicești… Așadar, iubitorul de plăceri se târăște întreg pe pântece, a-plecat cu totul asupra plăce-rilor. Iar cel care a început să ducă viața cea virtuoasă taie seul pântecelui, lepădând mâncările care îngrașă tru-pul… Nu am știință de televi-ziune care să nu aibe în program, care de care mai moțată, emisiune în chestiune de crăpelniță. Cum mai suntem în postul cel mare, e bine de amintit că, pe lumea asta, fiș-tecare pre… burta sa piere! De aceea – cuvântează sporit Nil Ascetul – sfinții au fugit din cetăți și au ocolit împreuna-viețuire cu cei mulți, cunos-când că împreuna-petrecere cu oamenii stricați aduce mai multă stricăciune decât ciu-ma. De aceea, neluând ni-mic, au părăsit avuțiile de-șarte, fugind de împrăștierea adusă de ele. De aceea Ilie, părăsind Iudeea, locuia în muntele pustiu al Carmelu-lui, care era plin de fiare, nea-vând pentru stâmpărarea foamei nimic afară de copaci, căci se mulțumea cu ghindele copacilor, împlinindu-și tre-buința cu acestea. Eliseu, de asemenea, ducea aceeași viețuire… Iar Ioan, locuind în pustia Iordanului, mânca acride și miere sălbatică, arătând celor mulți că nu e greu să împlinească trebuința trupului și osândindu-i pentru desfătările încărcate… Hm, Nasol! De aceea, prie-teni, păpați, piliți și vă ve-seliți, că plata voastră, ăă, turcu’ plătește… (Du…)