„Țară, țară, vrem ostași!”

Armata vrea profesioniști, dar nu făcuți la… apelul de seară

O remunerare decentă, posibilitatea dezvoltării unei cariere și o evoluție neîngrădită în cadrul acesteia, stabilirea locului de muncă, protecție medicală pentru angajat și pentru familia acestuia, locuință de serviciu sau compensație lunară a chiriei în situația închirierii unei locuințe, un statut social respectabil, prin valorile care definesc Armata – onoare, disciplină, respect, solidaritate, hrănire și echipare gratuite, sunt câteva dintre comandamentele oferite drept avantaje celor care doresc să îmbrace, voluntar, haina militară.
 

Anul acesta, la Centrul Militar Județean Suceava, au existat 166 de dosare depuse pentru concurs. Salariul inițial de 1000 de lei și faci-litățile mai sus descrise spun totul, în condițiile unui județ cum e Suceava, unde posturile stabile de muncă sunt, cu precădere în Italia, la îngrijit bătrâni ori în construcții, sau în Spania, la căpșuni. Totuși, militarii nu se fac, ca până acum, la… apelul de seară. După cum am aflat dintr-un material oficial al CMS, 500 de tineri din județ Suceava s-au înscris anul trecut la concurs și numai 83 au fost admiși (72 au obținut note de trecere, însă nu au avut medii suficient de mari pentru a prinde un post, restul neluând exa-menul medical, cel psihologic sau probele fizice). De menționat că sunt și instituții militare de învățământ care doresc profesioniști. Pentru 2008, la nivel național, oferta este de 300 de locuri pentru colegii militare și 332 de locuri la academii de formare a ofițerilor (la ambele categorii și băieți, și fete, în proporții nu neapărat egale). La categoria soldați/gradați voluntari, MApN a scos anul acesta la concurs 2259 de locuri (359 – cu stagiu militar și fără stagiu militar – 1900). Pentru a participa la concursul de admitere în instituțiile de învățământ sau pe unul din posturile de soldat/gradat voluntar, candidații suceveni vor parcurge următoarele etape: prezentarea la sediul Biroului informare – recrutare al Centrului Militar Județean, efectuarea unui examen medical la o clinică militară (cea mai apropiată fiind Spitalul Militar Iași), definitivarea dosarului de candidat la CMJ, susținerea a două examene – unul de evaluare psihologică și altul de evaluare a aptitudinilor fizice. Pentru relații suplimentare, doritorii se pot adresa Biroului informare-recrutare din cadrul CMJ Suceava, cu sediul în strada Alexandru cel Bun, nr. 45 D, telefon 520986.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI