De când mi-ai pus capul pe genunchi…

Da’ntâi, hai cu Povestea… poveștilor.. Din prima și vin cu… rectificarea! V-am făcut vorbire, până acu, numai de apa albastră din cișmeaua studențească. Ei bine, trebuie să mă rectific: în părculețul din Areni, și nu numai, s-a băgat Haș doi O verde. De ce nu?! Trei culori cunosc pe luuume… Unde-s trei pârâiașe, prin Tibetul lamic, se pune de-un templu… > C-ajunsei în areal, hai să-ți înșir o poveste spusă de-un prieten de-al meu f. b., Osho, pe scurt. Eu n-am întâlnit înțelept mai mintos ca ăsta…

 

Îți citez din cartea lui pe care am cumpă-rat-o, cu aproape 300 de mii, joi: S-a întâmplat, odată, ca un pește din ocean să audă pe cineva vorbind desper ocean, și peștele a auzit pentru prima dată că există ceva precum oceanul. El a început să cerceteze, a început să se intereseze și să întrebe, dar nimeni nu știa unde e oceanul. A întrebat mulți pești, mari și mici, cunoscuți și necunoscuți, renumiți și nu atât de renumiți, dar niciunul nu a fost în stare să răspundă unde e oceanul. Toți au spus că au auzit de el; toți au spus: ”Cândva în trecut, strămoșii noștri știau – scrie în scripturi”. Iar oceanul era peste tot! Ei erau în ocean; vorbeau, trăiau în ocean… Acum, s-o dăm nițeluș la întors. Că doar la fel se întâmplă și cu noi… Noi tot întrebăm de Dumnezeu – dacă Dumnezeu există sau nu – și aducem multe argumente pro și contra. Unii cred, alții nu cred; unii spun că e doar un mit, alții spun că e singurul ade-văr, dar cu toții se bazează pe scripturi, nimeni nu are o ex-periență directă. Când spun „experiență directă” vreau să spun experiența care s-a dez-voltat în tine sau în care te-ai dezvoltat tu… Dumnezeu nu poate fi obiect de cerceta-re, el rămâne însăși subiecti-vitatea. N-ai să-l găsești unde-va, pentru că El este pretutin-deni, și, dacă începi să-l cauți undeva, n-ai să-l găsești nică-ieri. Tot ce e, e divin. Dumne-zeu înseamnă pur și simplu întreaga existență, totalita-tea, oceanul care te înconjoară, oceanul vieții. Reține acest lucru: amintește-ți continuu că Dumnezeu este exact acolo unde ești tu. Miezul ființei tale este și miezul lui. Atunci nu cauți ceva din afară, ci ceva lăuntric. Atunci nu cauți ceva care urmează să se întâmple în viitor; el se poate întâmpla chiar acum – se întâmplă de-ja… Ai căutat în afară. Te-ai concentrat asupra lumii obiec-tive, dar ceea ce acuți tu este ascuns înlăuntrul tău, este subiectivitatea ta. Dumnezeu nu este obiect – Dumnezeu nu există ca obiect… Nu-l poți căuta în afară, pentru că el este lăuntrul tău… Așa că. Nu te forța! Mai degrabă, re-laxează-te. Nu alerga după ceva, după vreun adevăr fun-damental, după vreun Dum-nezeu, după vreun x, y sau z, mai degrabă rămâi pe loc. În momentul în care ai rămas pe loc, ai ajuns. Dincolo de asta, nu mai există nimic. Iar acest lucru se poate întâmpla în orice clipă. Dacă înțelegi, se poate întâmpla chiar în clipa asta! Dumnezeu e viața, Dumnezeu e existența, Dum-nezeu e întâmplarea… > Apoi, în ce mă privește merg pe mâna lu’ tătuca Arghezi, până la un punct, o să vezi de ce… De ce?! Ăla de voia să pipăie și să urlee! Pentru că, ades, simț și ieu că poci să prinz aripioare. Și zicem așa: Muncesc în mine aripi să-n-colțească, / dintr-o pruncie îngerească, / și neputând ieși la cer, să bată, / mă doare car-nea-n umeri, sângerată. Și vrei mai la vale?! Hai în avale, că… tare sunt singur, Doam-ne, și pieziș! / Copac pribeag uitat în câmpie, / cu fruct a-mar și cu frunziș, / țepos și aspru-n îndârjire vie… Și-ți mai dau una să-ți meargă la lingurică, linguroi… Sufletul meu e câine credincios, / l-am dezlegat adeseori din lanț, / adeseori din cușca lui l-am scos / și l-am târât până la șanț, / până la șanțul întăririi mele, / ca să-l înec în zmârcul dintre stele… Și cu ultima, și cu sergentu’ zece: te-am lecuit! De când mi-ai pus capul pe genunchi, mi-e bine, / nu ști-am că mă voi vindeca de mine cu tine. / Vorbele, gândurile, împletirile, crezusem că-mi ajung, / Nu știam. Au zvâcnit umerii, au crescut brațele: fusesem ciung. Asta a fost cu taica Arghezi, cireșarul de la Mărțișor. Îl iubesc acu la bătrânețe, când mă-ndrăgostii! Da’ nu-l iubesc – nu poci – voiesc a spune, pentru că, pen’că a zis ce-a zis odată , hââd de tot. Păi ce-a zis?! Uite ce-a zis că… Cât e Dumnezeu de mare, n-are trei clase primare! Da’ Iisus oare câte clase avea?! Doamne-apără & păzește… (DIMI, fără număr-fără…)