Atac la Donțu

Primarul Ion Lungu a început ofensiva împotriva candidatului PSD

Primarul în exercițiu al Sucevei, Ion Lungu, le-a recomandat contracandidaților săi care îl acuză de diferite ilegalități să folosească doar „calea legală”, încurajându-i să se adreseze organelor abilitate în acest sens. Lungu a sugerat acestea după ce candidatul PSD Suceava pentru primărie l-a acuzat că lucrările pentru școlile din municipiul Suceava au fost făcute de firma fratelui său geamăn, lăsând să se înțeleagă faptul că lucrurile nu ar fi tocmai în regulă.
 

Ion Lungu a spus, într-o conferință de presă, că observă cum este criticat de adversarii politici pentru „lucrurile pe care le-am realizat în municipiu”. El a arătat că unora nu le plac culoarea portocalie a apei din fântânile arteziene sau autobuzele cumpărate de municipalitate și că aici e vorba de gusturile fiecăruia și că doar cetățenii sunt cei care vor decide. „Pentru suspiciuni că ar fi lucruri nu tocmai legale, calea este legea. Sunt organe abilitate în acest sens”, a ținut să precizeze primarul Suce-vei. Pe de altă parte, Lungu l-a acuzat pe consilierul local PSD Ovidiu Donțu (candidatul partidului la Primărie) că, în calitate de director general al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava, a încercat să facă „afaceri” cu Primăria și că, prin organizarea unui festival al berii, în luna august a anului 2006, pe esplanada din centrul orașului, a încasat sume mari de bani de la comercianții prezenți, afectând grav imaginea orașului. Lungu a prezentat, destul de plastic, imaginea pe care Donțu ar fi făcut-o Sucevei, cu acei „tuciurii care-și spălau grătarele în fântânile arteziene ale Sucevei”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI