Lăcrămioara…

Ăl mai de samă eveniment petrecut în Suceava în această săptămână nu-i atât rocada greilor de la prefectură, ci cu totul altă magnifică întâmplare! LĂCRĂMIOARELEE! Da, ai auzit bine, ai citit bine. Au apărut lă-cră-mioa-re-le, aceste bijuterii și minunății nepereche, în chip de minu-nății și podoabe minione, ce vin să însuflețească, împă-rătește, plaja florală, concer-tul și covorul policrom vegetal! Asta da minune, iar în rest, cum se știe: la români orice minune durează trei zile. Mai vorbește cineva de… NATO?! Ce e val, ca valul…

 

Și asta, după magnoliile care-și mai fac încă veacul, vorba vine (că-ntr-o stămână, salutare și cu ele!)… Țineți-vă bine, așa-dară, fârtați & surate, văruleni și verișoare! Domnișori și domnișoare… S-a dat verde la sezon de lăcrămioare! Cât de mici îs, da’ pe-atât de gingaș și majestuos mesajul lor delicat… > Vineri ce trecu, dihai Vasile Lupu din Cornii-Litenilor (băștinaș cu plasticii Ionică Grigore și Neamțu Costin) se chinuia, saracu’!, să parcheze pe lângă biserica din umerii Tribunalului Su-ceava. Câtă caznă pe capul fostului senator rural! Na, da’ cine-l pune să aibă cogeamite limuzinoiul?! Dee, dupe chip și asemănarea omului! Mân-dru de bundița lui, vorba An-gelicăi de la Moldova… Mi-e mi-a fost drag acest lup înțolit adesea în cojoacă de bârsană bucălaie, parol! D’aia, de-asta îi și dedic omului anecdota de mai la vale: Mistrețul își cum-pără o bicicletă și se plimbă cu ea prin pădure; iepurele, invidios, tot alerga pe lângă el și îi tot striga în urechi: – O să cazi, o să cazi! Râmătorul, furios, îi zice: – N-o să cad, n-o să cad! Deodată, porcul sil-vic se duse în cogeamite groapa. Iepurele, hlinzindu-se ștrengărește de colo, își râdea în barbă: – Vezi?! Ți-am spus eu că o să cazi! La care mistre-țul, șucărit de colo, către șol-dan: – Bă, iepure, parchez unde vreau eu, da?! > D’aia se poartă în draci, și vara asta, ochelarii! Ca și rozul ăl de… panteră! Da, se poartă ochelarii de soare. Cu forme ușchite împrumutate de la ochelarii de aviator (hm, făcui cătănie aci) sau de la cei de schi, cu cristale sau fără, cu logoul la vedere au ba, retro sau cu rame colorate, ochelari să hie! Că are… balta pește! Și orice model îți sporește barem o țâră look-ul tău apetisant! Mm… > Și ultima (din Evan-ghelia după Mihai), căci dă bine pe… post de încă… post: Hristos (care este a doua ipos-tază a lui Dumnezeu Însuși) nu a avut niciodată corp fizic. El pătrunde numai în suflete-le și spiritele care sunt pregătite să îl primească și să fuzio-neze cu el. Iisus, ca toți alți Mari Maeștri ai omenirii (și fondatori de religii), trebuia să străbată o cale întreagă înainte ca acest spirit să co-boare în El. Dacă a fost numit Iisus Hristos, nu a fost pentru că el era Hristos, ci fiindcă l-a primit pe Hristos. Se poate spune că Iisus era Dumnezeu, dar în sensul în care voi, eu, animalele, co-pacii, pietrele, stelele… sun-tem, de asemenea, Dumnezeu. Fiindcă tot ceea ce există provine din substanța divină, în acest sens totul este Dumnezeu. Singura diferență există în conștiință, iar Iisus avea cea mai înaltă conștiință despre prezența Domnului în sinea sa. Noi trebuie să dezvoltăm, deci, această conștiință, până când ne vom topi în Divinitate pentru a putea rosti, într-o bună zi, asemenea lui Iisus: Iar Eu și Tatăl Meu una suntem… (D.B.)