Trotuare electorale

Președintele Organizației Municipale a PRM Suceava, Ilie Niță, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că municipalitatea suceveană a cheltuit nejustificat fonduri pentru reabilitarea trotuarelor din cartierul Obcini. Candidatul Partidului România Mare la Primăria Suceava a semnalat ieri că populația l-a atenționat asupra grabei cu care sunt făcute unele lucrări la infrastructura rutieră și pietonală.
 

„Unii cetățeni mi-au spus că toate se fac într-o mare grabă și că lucrările sunt de o calitate îndoielnică. Lucrurile așezate sunt cele durabile și care rezistă în timp”, a precizat dl Niță. Domnia spune că sumele investite pentru repararea trotuarelor amintite sunt ținute la secret, lumea punându-și întrebări asupra provenienței lor. Ilie Niță este de părere că respectivele alei nu trebuiau neapărat pavate, ci asfaltate, cu alocări de fonduri mai modeste. Aceasta în condițiile în care fostele trotuare erau din beton gros de 30 de centimetri, de dimensiunea unui drum strategic. „Populația se întreabă dacă aceste lucrări nu au fost făcute în grabă, cu scop electoral, și dacă fondurile nu putea fi investite în obiective mai necesare locuitorilor cartierului”, a subliniat aspirantul la conducerea executivului sucevean, menționând că „trotuarele sunt praf în ochi cu prilejul campaniei electorale”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI