Locuitorii din Fundu Moldovei au fost cuprinși de panică. Joi seară, Liviu Costel Botez, un cioban de 40 de ani, a fost mutilat de o lupoaică. Puțin după ora 20, animalul, bănuit a suferi de turbare, a intrat în stâna în care acesta muncea și, mârâind înfioră-tor, s-a repezit la cioban. Omul, cu un curaj ieșit din comun, s-a luptat minute în șir cu animalul dezlănțuit, care l-a apucat de mai multe ori cu colții brațul stâng, de spate, dar, cel mai grav, de față. Stri-gătele lui Botez au fost auzite de doi vecini care i-au sărit în ajutor și, împreună cu omul rănit și plin de sânge, au reușit într-un final să-l omoare pe lup. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpu-lung Moldovenesc unde a suferit de urgență o intervenție chirurgicală și va urma un tratament antirabic. Între timp, la Fundu Moldo-vei, autoritățile s-au pus în mișcare, cu atât mai mult cu cât zona este în carantină din luna februarie a acestui an, când a fost depistat primul focar de turbare la o vulpe. De atunci au mai fost confirmate încă alte patru cazuri de ani-male cu rabie, fiind însă vorba doar de câini, pisici și o vulpe. „Lumea s-a speriat rău de data aceasta. Până acum a fost vorba doar de câini, pisici și o vulpe. Ce s-a întâmplat cu lupoaica este mult mai peri-culos. Te temi să mai ieși în curte”, a declarat o femeie din primăria Fundu Moldovei. O echipă de medici vete-rinari condusă de dr. Petrea Dulgheru, directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimen-telor, s-a deplasat la locul incidentului și, în vederea examinării virusologice, a recoltat probe de pe cadavrul animalului. În cazul confir-mării infestării cu virusul rabic, acesta ar fi cel de al 40-lea caz de turbare diagnosticat în 2008 în județul Suceava.
Omul s-a luptat cu fiara minute în șir, dar a fost mușcat de mai multe ori de un braț, de spate și de față > Zona Fundu Moldovei este în carantină din luna februarie > Aici s-au confirmat, în 2008, 5 cazuri de animale turbate
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii