Dar ce? O doamnă ce aspiră spre același fotoliu confortabil de edil-șef face sondaje prin telefon, adică din banii noștri, ai contribuabilului, de la cabinetul său (cel puțin așa s-a exprimat fătuca cu chestionarul oral), încercând să-i convingă pe suceveni că dânsa este cea mai tare din parcare. Într-o comună de pe valea Șomuzului, unde, probabil și ca în alte părți, cu mici și bere se ajunge la… putere, un actual primar a pregătit pentru asaltul redutei electorale doi grăsuni și un tăuraș, cu care-i va „trata” pe cetățenii ce-i vor promite votul. Chiar dacă nu a asfaltat un metru de drum în comună și nici n-a promovat un proiect în 4 ani. Culmea, culmelor se înregistrează însă în comuna Ulma. Un pretendent la funcția de primar a hotărât să fie sigur că oamenii nu-l mint și, atunci, se folosește de o metodă originală, dar nu prea ortodoxă, chiar dacă e vorba de o carte sfântă. Dumnealui, candidatul, colindă pe la casele oamenilor cu Biblia sub braț și-i pune pe cetățeni să jure cu mâna pe sfânta carte că-i vor da votul. Mare-i grădina ta, Doamne! Și în ea încap mulți oameni cu… cap cioplit!
Campania electorală pentru alegerile locale din iunie nu a început încă în mod oficial, deși ea se află în plină desfășurare. Se faultează candidații între ei în văzul lumii, în presă și la televi-ziune, și spun (doar e perioada când se poate minți fără reținere) că nu fac campanie electorală. S-o creadă ei! Un pretendent la postul de primar al municipiului Suceava a trimis, acasă, prin poștă, la fiecare locuitor al urbei, câte un calendar cu chipul său. Să-l vedem cât e de frumos, să-l votăm și să reținem că acest gest nu înseamnă propagandă electorală (?!).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii