În ciuda măsurilor luate constant de inspec-torii Protecției Consumatorilor, au fost identificate, în timpul verificărilor de luna trecută, peste 60 kg de alimente și zeci de litri de bere expirate.
„Numai” 23 kg de aripi de curcan cu termen de valabilitate depășit au fost găsite la SC Trident SRL din municipiul Suceava. Agentul economic a fost obligat să se despartă de produsul respectiv înainte de a da hepatita în posibilii cumpărători, în compensație fiind nevoit să „înghită” sanc-țiunea de 3000 de lei dată de inspectori. Revelația controalelor efectuate de OJPC Suceava pe linia produselor alimentare a venit însă la Stația Petrom din Vama Siret. Au fost găsite aici la vânzare, numai bune de o urticarie, nu mai puțin de 102 produse alimentare (croissant cu diferite umpluturi, biscuiți, ciocolată și alte dulciuri) ale căror termene de valabilitate fuseseră depășite demult. Mult mai periculoase ar fi fost cele 60 de sticle de bere la jumătate de litru, de asemenea cu termenul de valabilitate depășit, retrase și ele de pe rafturi laolaltă cu dulciurile învechite. Este post și deci vânzare slabă la produse din carne… În Rădăuți și la Grănicești fiind retrase de la comercializare cantități impor-tante de carne de porc, ficat de porc, preparate din carne, pulpe afumate, salamuri și din nou, bere la sticle, cu termen de valabilitate depășit. „Deși nu e ușor de ajuns la ele în fiecare lună, punem mare accent pe controalele la magazinele mixte din mediul rural. Profitând de faptul că sunt izolați și că, teoretic, își pot permite să vândă fără să fie verificați, gestionarii magazinelor de la sate comit abaterile în lanț”, a afirmat Elena Oanea, șefa OJPC Suceava.
























Comentarii