Pruteanu, că încă nu s-a… răcit de tot, Dumnezeu mă ierte!, avea o vorbă (parcă numa’ una!?) despre manele: că-s un gunoi! Acu, eu voi a o da la întors. Și dacă prin mai toate mediile auzi, azi, refrenul sâcâitor lumea s-a-n-răit!, vin și eu și mai adaug nițel naft peste tărășenie: Daa, lumea s-a-nrăit, că se vede asta, da’ mai întâi s-a… nesimțit! Când eram copchil la mama – o, ce ploaie și ce vânt! – abia așteptam să vie primăvara, mai abitir pe la soroc de Gh. Sfântu’, când adunam vârtos la gunoaiele din bătătură, să le dăm pocnetului… foc. Spec-tacol și magie. Și roțile aprinse peste dealuri, și… tot ritualul ancestral primenitor, purtat de om de când e lumea. Acum, acu, ca preste multe paliere, obiceiele alea bune s-au meș-terit în proaste năravuri. Și altă făină se macină la moară. Iar boierul (cu Alecu Paleologu cred c-a pierit ultimu’; credeam că mai e Stolnici, da’ nu-i), s-a schimbat boierul, nu e cum îl știi! Gunoaiele, hăăt demult, se ardeau după rânduială, fără a mai spurca… ca acu, arealul domestic comunitar. Pogor din ce în ce mai des prin țara mea drăgoieșteană și-mi pare că, vizibil gheșeft, rezult o părere mai… om, după descălecare.
Dumitru Brădățan
După. Da’ de câte ori (s)cobor în părăul copilăriei mele, să sparie gându, e inimii durere! Ochiul ți-e agresat fără milă de toată floarea cea vestită și împuțită de belșug de gunoaie împrăștiate pe maluri, prin apă. Las’ că le va duce ea apa pe pârâu la vale… Pe naiba! Câtă ironie! Când din tot același pârâu, nițel mai la vale (în țarnă), dobitoace inocente, tot vitele și caii lor până la urmă, se vor adăpa, însetate, pe cale de consecință, prin efect de bumerang. Din pârâul pe care și l-au otrăvit cu propria mână nesimțită. Bei otravă, vei secreta otravă. Suntem nu nu-mai ceea ce păpăm, ci și ceea ce maculăm. În varii și fistichii chipuri, gunoaiele au inundat planeta, respirațiile și privirile noastre sunt împresurate de neghiob asalt! Asta este! Un pas mic (și nătâng) pentru om. Totuși. Un pas uriaș spre letală NESIMȚIRE generală…
Comentarii