Un egiptean și doi iordanieni au împânzit județul cu oțet contrafăcut

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmăririi penale față de Mohamed F., de 39 ani, din Egipt, posesor al unui permis de ședere temporară, asociat și administrator la o firmă din Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și concurență neloială (fapte prevăzute și pedepsite de art. 83, lit. b, precum și 86 din Legea 84/1998).
 

În sarcina celui în cauză s-a reținut faptul că, în calitate de administrator, ar fi pus în circulație cantitatea de 448 litri de oțet contrafăcut, sub marca „Oțet de Bistrița”, utilizând în felul acesta o marcă înregistrată, contrar practicilor loiale. Procurorii suceveni au început urmărirea penală și împotriva lui Masoud M., de 64 ani, din Iordania, cu reședința în Suceava, asociat și administrator, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni (cantitatea de oțet contrafăcut este, în acest caz, de 820 litri). Alt falsificator intrat în colimatorul celor de la parchet este Ahmad K., de 32 ani, din Iordania, cu domiciliul stabil în Suceava, și el administrator, se află sub lupa magistraților, pentru punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și concurență neloială (cantitatea de oțet contrafăcut este de 150 litri).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI