Este o mare nefericire…

Nu te speria de pospaiul de ninsoare de pe-afară, omule bun & pomule copt! Nu te speria. Latinii aveau o vorbă, două: Nihil admirari! Cum ar veni pe valahă, nimica să nu te tulbure. Nici de bine, nici de rău… Am lungit vorba. Pa scurt, atunci. Eu am mers la țară – și nu spui asta din vreo deșartă laudă – și, sâmbătă, am plantat, cu vecinul meu George a lui Sănducaș, vreo 10-11 pomi. Am cumpărat ultoanele din piața mare, negustorii erau din Bistrița și din Botoșani. Tei, cireși, cais, meri, peri…
 

Te îmbii cu asta pt. că – mărturisesc – rar te paște vreo bucurie mai robustă, mai sănătoasă decât atunci când vezi că, și prin mânarea și voirea ta, te-ai mai legat o dată de pământul care te-a născut, care a rodit și, vaai, care are să-ți fie, cu tot cu viermișorii lui, pat și adă-post pe vecie. Și, sigur, învățătura aia sănătoasă din popor: o fântână, cu copil, un pom… Barem câte ceva din ele. Să ne motivăm viața, nu?! Nichita Stănescu spunea că ne justificăm existența dacă am reușit pune măcar o virgulă acolo unde trebuie. > Aa, luni, ora 17, la sala de arte a Bibliotecii Bucovinei, se vor marca cei 75 de ani de la nașterea lui Nichita (n. 31 Mărțișor 1933). Asta grație freneticului luptător pt. cauza lucrului de natură artistă Paul Mustață, coconul celebrului IRE-Mustață de odinioară. Mai țineți minte ce manifestări culturale aveau loc la IRE, odinioară? Că se întâmplă, deunăzi, necazul… Pe însuși Ov. Iuliu Moldovan l-am ascultat, aci, recitând ma-gistral din Eminescu! Bravos, peste tot! Iar de Marele Liric Blond (născut la Ploiești) ce să mai spui?! Ce-a zis Brumaru: O, Nichita, Ah, Nichita, mă apucă (mă cuprinde?!) In-finita! Nouă ne spui?! > Iar Tudor, mustăciosul & cheliosul menestrel Gheorghe, oltean de meserie, va concerta, mâine seară, ora 19 (și nu sâmbătă, cum greșit – scuze! – vă anunțai anțărț). Cântece vechi bucovinene și… imperiale, ce n-a mai văzut nimenea, ce nu s-au mai auzit pe nicăria până acu! Se spune că trubadurul s-a retras, împreună cu George Țărnea (când mai trăia), undeva prin Țara Dornelor, de-au cercetat, răscolit și învârtit la arhive și compus. Vedem vineri seara ce și cum… Rețeta a fost îmbrățișată (nu știu care de la care) și de Fănică Hrușcă de pe Iza, tot în compania lui Țărnea (și tot prin arealul Dor-nelor) la redactarea ultimului album. Când olteni și maramușeni viu pe la noi de ne cer… pită și Haș Doi O (și mai și crează pe deasupra, pe de dedesubt) înseamnă că e ceva cu Bucovina asta. Să luăăăm aminteee… > În aceste zile, în holul de la intrare (pro-fesori) de la Universitate – târg, târguleț de carte; e pretențios spus, că nu sunt decât o mâ-nuță de tarabe etalând o recoltă modestă, chiar… ponosită! Da’ e bine și așa! Că e, și astfel, grijă de carte. Și lucru cel mai bun din toate e că, pt. studen-țime (ca și la cantină), prețu-rile coboară vertiginos. Și mai e și carte veche pe undeva. De-și nu dădui pe dinafară de en-tuziasm, însumi am plecat de-acolo cu vreo 5-6 volume; baș-ca, gratuit, și cu niscai niște semne mișto de carte, păi nu?! Ăsta gheșeft… > O poveste de iubire (cu Mikhael): Vă doriți să fiți iubiți, sunteți nefericiți considerând că nu sunteți iubiți sau nu destul! Înțelegeți că prin această ati-tudine veți deveni și mai nefericiți. Cum vreți voi să fie iubit cineva care se plimbă peste tot cu o mutră plouată și care îi privește pe ceilalți cu aere de reproș ca și cum ei ar fi vinovați de nefericirea sa? Să admitem că este adevărat: nu sunteți iubiți. De acord, este o mare nefericire să nu fii iubit. Dar cea mai mare nefericire este să nu puteți iubi voi înșivă. Acela care nu iubește își semnează propria sentință la moarte. Ce vă îm-piedică să iubiți? Sunteți liberi. Nu îi puteți obliga pe al-ții să vă iubească, aceasta de-pinde de ei, nu de voi; dar de-pinde numai de voi să iubiți. Străduiți-vă să faceți voi pri-mul gest către ceilalți. Să nu așteptați mereu ca ei să în-ceapă, închipuiți-vă că le me-ritați iubirea. Iubiți și veți fi fericiți. Iar atunci când ei vor simți în voi această bucurie de a iubi, această bucurie ce se manifestă printr-o lumină, o căldură specială, veți vedea că și ceilalți vor începe să vă iubească… > Și tot în temă… Auz că amicul pârteștean (domn printre tufe, tufă printre domni, cum spunea, tălâmb, un prim-secretar despre feșterii codrului) a scos cartea – etalată, episodic, mai întâi în ziarul nostru – despre Eros! Ca să ne ogoim curiozitatea năvalnică, îl așteptăm pe Cezar Straton să se… execute! Pe la noi. Cu prieteșug și cu niscai cărți prin paporniță… Gracias muchas! (DUMI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: