Durerea de dinți…

Ion Dolănescu se fudulea, se fudulește că are cam 1.000 de fini, consecințe, cum ar veni, ale cârdurilor de nunți, de botezuri. F.B.! Dacă-i țin de cald, și mai e, mai sunt și… feed back și recunoștință, cu-atât mai mult. Pe de altă parte, riga manenelor, Nae Gutză, din baștina lui petroșăneană, deși n-a pus pirostriile niciodată, are – zice folclorul de specialitate – 11 plodani, 11 copii din floricele (pe câmpii și pe dealuri). Recunoscuți din toți, doar 4 sunt. Treaba lui…

 

Îi amintim lui Guță, că alt rege (da’ rege de-a binelea), numit Fatefehi (din Tonga) a avut de-a face cu 37.800 de muieri! Chiar așa! Cum ar veni: cam 7 pe zi… Punct! Și nu cânta nime ma-nele… > Ieri a fost în redac-ție dl Dumitru Oniga, stupcan de bază, condeier așijderea. Și ne-a lăsat… Urme, lacrimi, sânge, morminte – lucrare memorialistică puternică, urzită din vremuri crunte, cu răstriște și jale. Vom cerceta. Cu negrăită deferență, Mul-țumim! Da’ până acolo, ne-a stupefiat cu senectutea-i mân-dră și, chiar așa, cu… junețea-i încă jovială, păi nu?! 83 de ani viață (și ce viață!) nu-s de ici, de colo… Țară, țară , ce ostași! > Că tot a fost ziua lor, mai zilele trecute… Dan Hofmann nu e numai boss-ul Pașapoartelor de pe la noi. Cu bucuroasă surprindere, l-am văzut la Caragiale, luni seara, la toartă cu doamna aferentă, la spectacolul Naționalului bucureștean. Cu Maia, Cu Gyuri, de-alde ăștia… O dată mai mult că omul – vorba Mântuitorului – nu se hrănește numai cu pită. Și euro… > De la Solca (mai ușor) ori de la Sucevița (nițeluș mai ane-voie), dragi iubăreți de natură, mereți și descălecați-încăle-cați Pietrele muierii. Ce prive-liște de anvergură! Ce de… bolovani monumentali! Ce prilej de desfătări mirifice și chiar de contemplații duhov-nicești! Ce mai, voi, ăi mai tineri, convocați-vă, în regim de imperativă necesitate, prietenele, iubitele și mânați într-acolo! Va fi plăcută și în-delungă aducere-aminte. Copiii care au umblat cu oile pe-acilea spun că s-au jucat, uneori, cu puii de urs. Da’, asta nu-i nicidecum pricină de fereală. Pietrele muierii, unde zice-se că au fost dosite potop de bijuterii domnești ori fu dispeceratul unor haiduci precum Darie… > Tatăl său e preot, însuși secretarul Protopopiatului Sucevei. La rându-i, el însuși e preot. Dar așa binecrescut cocon de preot, că, și acum, vorbește cu ai săi slujindu-se de pronumele de politețe (Dumnea-voastră). De ce nu?! Știu că și-n casa lui Jacques Chirac se vorbește astfel între părți (bărbatul cu soția). Cân’ ere-am copil la mama (și la tata), nu ne adresam părinților decât cu politicosul apelat ’Neta (de la Dumneata), altminteri o încasam frumușel peste boti-que! Așa că s-o lase mai moale americanii cu tutuiala lor generală. Yancheii despre care un Schopenhaur (de sec. 19), spre o pildă, califica destul de îndoielnic pe amici: Carac-terul propriu nord-america-nului este vulgaritatea în toate formele ei morale, inte-lectuale, estetice și sociale; și nu numai în viața privată, ci și în viața publică; ea nu-l părăsește pe yancheu oricum ar folosi-o… Această vulgari-tate îl opune în mod atât de absolut englezului: acesta, dimpotrivă, se străduiește întotdeauna să fie nobil în toate; iată de ce yancheii i se par atât de ridicoli și de antipatici. La drept vorbind, americanii sunt plebeii lumii întregi… Când mă gândesc la accidentul cu Teo Peter (și tratamentul scandalos de justiție postumă) înclin să dau dreptate magistrului emines-cian (chit că de sec. 19!) > Și câteva strigături, la urmă (din înțelepciunea minto-șilor)… Socrate: Pentru o-mul de bine nu există niciun rău, nici în timpul vieții, nici după moarte… Ei, aș! Epictet: Nu cere ca ceea ce se întâmplă să se întâmple cum vrei. Dorește ca lucrurile să se în-tâmple așa cum se întâmplă și vei fi fericit. Ei, da! Da’ mie îmi plac cel mai tare alte vor-bulițe de duh, barem două. Unu: Nu spune niciodată despre orice ar fi: l-am pier-dut, ci: l-am înapoiat. Soția ți-a murit: ai dat-o înapoi. Copilul ți-a murit: l-ai dat înapoi… Îmi place. Epictet. Sună frumos, da’ cât de greu e să ne obișnuim cu situația! Și doi la mână, în fine (by Shakespeare): N-a existat niciodată filosof care să îndu-re cu răbdare durerea de dinți. Spuneți-i asta colegului meu Mir. Sf… (Dumi)