Francofonia, la Arbore

A intrat în tradiția unităților școlare din comuna Arbore de a cinsti toate evenimentele culturale care sunt în calendarul nostru. Așa este și cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Francofoniei.
 

În cadrul celor patru unități gimnaziale din comună s-au organizat ieri manifestări închinate acestui eveniment. În plus, la Școala cu Clasele I-VIII din comună acest eveniment a fost cinstit printr-un ciclu de manifestări la care au participat elevi și cadre didactice. Pe coridorul școlii, sub îndrumarea prof. Monica Buliga (limba franceză) și Maria Pătrăucean (muzică), li s-a vorbit elevilor despre importanța acestei sărbători, iar un grup de elevi a interpretat melodii în limba franceză. Interesant este faptul că despre acest eveniment a vorbi mai puțin doamna profesoară de limba franceză, ci elevii care au fost provocați prin întrebări. În continuare, s-a desfășurat un foarte interesant concurs. Din clasele VI-VIII au fost selectate echipaje formate din câte patru elevi. Toate echipajele au avut de trecut patru probe: în primul rând un set de întrebări, care aveau câte trei variante de răspuns, apoi li s-au dat mai multe cuvinte amestecate și au fost nevoiți să le ordoneze într-o frază; li s-a dat un text, pe care l-au citit cât mai corect și, în final, au reprodus o ghicitoare. Toate probele au fost contracronometru. Evident, toate discuțiile s-au purtat în limba franceză. După verificarea răspunsurilor, juriul foarte exigent, a comunicat clasamentul final: clasa a VIII-a C (media 7,80); a VII-a B (7,70) și a VII-a A (7.000). Celelalte trei echipaje au obținut medii sub 7. Câștigătorilor li se vor acorda diplome și, probabil, premii în cărți și în obiecte. (Prof. GH. DOLINSKI)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI