Gunoiul – un trist și urât vestitor al primăverii

Primii vestitori ai primăverii și-au făcut de mai mult timp apariția și în județul nostru. Au soit păsările călătoare, ghioceii sunt pe terminate, iar pădurea începe să prindă viață. Din nefericire, odată cu topirea zăpezii, la poale de codru s-au întins adevărate covoare de gunoaie. Există locuri în care pădurea a fost inundată, pe anumite porțiuni, de tot felul de ambalaje din plastic, resturi menajere, maculatură etc.
 

O mizerie de nedescris, produsă de oameni iresponsabili, care nu țin la curățenie, nu prețuiesc frumosul și își bat joc din natură fără ca cineva să-i tragă la răspundere. Asemenea „peisaje” de nede-scris, „gropi de gunoi” neautorizate se pot vedea, de exemplu, la ieșire din satul Călugăreni, comuna Adâncata, pe partea stân-gă, în pădurea privată dinspre satul Poiana, comuna Zvoriștea. După cum arată zona respectivă, s-ar părea că întreaga suflare a satelor din jur a venit și a aruncat, aici, tot ceea a însemnă gunoi într-o gospodărie. Se sufocă brândușele printre pungile de plastic și tot felul de resturi aruncate la întâmplare, unele încă în saci nedesfăcuți. Se sufocă pădurea din cauza mizeriei, tocmai acum, în „Luna pădurii”! Se „sufocă” și trecătorii cărora li se înfățișează asemenea imagini. Situația nu este singulară, cazul prezentat mai sus nu este unul izolat. Chiar și la ieșire din Adâncata, imediat ce se intră în pădure, spre Suceava, de o parte și de alta a drumului principal ce duce spre municipiul reședință de județ, printre arbori, se pot vedea adevărate „rampe de gunoi”. Cu siguranță că n-au venit, tocmai aici, oameni din alte localități, să arunce mizeria. Ea provine cel mai probabil de la „gospodari” domiciliați pe raza acestei așezări. Dacă întrebi – așa cum am procedat și noi – cine aruncă gunoaiele în pădure, nimeni nu știe, nu cunoaște, nu a văzut… Nimeni nu-i vinovat! Chiar așa să fie? Asemenea „trasee ale gunoaielor” se întâlnesc și în alte părți ale județului. O parte din pădurile din apropierea unor drumuri județene, naționale sau europene sunt inundate de gunoaie. Ceva trebuie făcut! Nu lansăm propuneri sau sugestii, pentru că în privința protejării mediului și a păstrării curățeniei există instituții și structuri abilitate să ia măsurile ce se impun. Pe care le așteptăm neîntârziat!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI