Alexiile

Multe dintre sărbătorile religioase au un substrat pre-creștin, de multe ori sfinții creștini îmbracă hainele aparținând unei religii mai vechi și invers. Este și cazul sărbătorii din 17 martie, când este consemnat Alexie, omul lui Dumnezeu, sărbătoarea numindu-se, în calendarul popular, Alexiile. Sub învelișul său creștin, Alexie este un sfânt făcător de minuni, dar el a fost însușit în credința populară și ca o reprezentare mitică echinocțială de primăvară, un patron al viețuitoarelor care au iernat în ascunzișurile hibernale.

 

După alte credințe populare, Alexie, pentru că „nu a ascultat de Dumnezeu, a fost făcut cocostârc și silit să adune toate gângăniile împrăștiate pe pământ”. Ca sărbătoare echinocțială, această zi marchează încălzirea vremii, înainte fiind receptată și ca începutul unui nou an apicol, precum și al celui piscicol. Înainte se credea că, acum, se deschide pământul înghețat, frigul fiind izgonit, pentru a ieși la viață toate vietățile care, după 14 septembrie, s-au cuibărit în ascunzișurile subterane, ziua anticipând și importantul eveniment astronomic din 21 martie (Echi-nocțiul de primăvară), când eliptica se intersectează cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea. În Bucovina, Alexiile era cea mai importantă zi pentru aprinderea focurilor rituale, focul, ca element primordial, având menirea de purificare al spațiului înconjurător și chiar un rol profilactic, de apărare a gospodăriei de insecte, reptile și de duhurile necurate. Dar focurile se aprindeau și pentru „a ajuta soarele să urce pe cer”, să-și urmeze traseul ascendent pentru a iradia mai bine căldura atât de necesară pământului. Ritualurile săvârșite la Alexii, când prin livezile și grădinile satelor se vedeau sute de focuri aprinse, aveau loc încă din zorii acestei zile, totul fiind suplimentat și de anumite interdicții privitoare la activitățile casnico-gospodărești. Peste focurile aprinse cu iască și cu amnarul, făcute din frunze uscate și coceni, tinerii săreau în credința că astfel vor fi feriți de boli și că totul le va merge bine peste vară. Se făcea totodată și o curățire rituală a corpului uman. Femeile obișnuiau să ia câțiva cărbuni aprinși pe care-i puneau într-un vas curat cu tămâie, apoi cu o cârpă aprinsă de la această sursă afumau toți pomii din livadă și apoi gospodăria întreagă, pe care o înconjurau de trei ori, în anumite momente cheie din zi. Prisăcarii scoteau stupii cu albine de la iernat. Ziua Alexiilor, ca început de an pastoral, constituia momentul când familiile de albine erau supuse unor ritualuri de purificare prin fumigații și stropire cu agheasmă. În unele sate era și obiceiul ca să se producă și anumite zgomote prin lovirea obiectelor metalice, pentru îndepărtarea spiritelor male-fice din preajma casei. Alexiile, ca mare sărbă-toare populară, figura în tradi-ția populară și ca Ziua Șar-pelui, momentul sărbătoresc impunând interdicții de muncă, când femeilor le era interzis să toarcă, să depene sau să folosească foarfecele și acul. Se ungeau, simbolic, ochii șarpelui prin astuparea cu lut a tuturor fisurilor și găurilor din pereții casei sau de la sobă. Multe datini și obiceiuri aparținând Alexiilor fiind păstrate până destul de târziu în secolul al XX-lea, confirmă o dată în plus că reprezentările și credințele specifice au continuat să-și facă simțită prezența în peisajul spiritual și după răspândirea creștinismului, biserica tolerându-le cu multă indulgență sau chiar asimilându-le.