În martie, la Suceava

Muzică, teatru și balet

Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava vine, în acest martie, cu spectacole muzicale, de teatru și balet pentru toate gusturile. Duminică, 16 martie, de la ora 19, îi putem vedea pe Felicia Filip și trupa Iris în spectacolul “Filipissima”, care îi are ca invitați pe Răzvan Mazilu, Vlad Miriță și Mike Godoroja.
 

Comedia “O noapte furtunoasă” urmează luni, 17 martie, tot de la 19, având o distribuție de zile mari: Maia Morgenstern, Monica Anghel, Mircea Rusu, Doru Ana, George Ivașcu, Ioan Gyuri Pascu, Ioana Calotă. Fuego, însoțit de formația sa, va fi la pe aceeași scenă joi, 20 martie, ora 18, în concertul “Până la lacrimi mi-e dragă viața”. Tudor Gheorghe ne va aduce concertul “La margine de imperii”, vineri, 28 martie, ora 19, iar sâmbătă, 29 martie, tot la ora 19, este rândul baletului “Lacul lebedelor”, în interpretarea unor “stele” de la Teatrul Balșoi din Moscova și de la Opera Națională din Kiev. Biletele pentru toate spectacolele se găsesc la secretariatul Casei de Cultură, tel. 523718.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI