Purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, dl Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că liberalii suceveni salută adoptarea votului uninominal pentru alegerea președintelui Consiliului Județean. „Sperăm să rămână în această formă”, a spus dl Steiciuc. El a arătat că acum, cetățenii vor putea să-i vadă pe cei care, cu adevărat, vor să conducă județul și care să nu se mai ascundă pe o listă de partid. „Ei vor trebui să prezinte proiectele de dezvoltare în care să explice cum le vor pune în aplicare, cu ce finanțare și cum vor acoperi investițiile”, a afirmat dl Steiciuc. El a amintit că, până în prezent, pentru că erau aleși pe criterii politice, președinții de consilii județene nu trebuiau să prezinte un proiect de dezvoltare, ceea ce a determinat ca problemele județelor să fie soluționate punctual, fără a fi identificate principalele direcții de dezvoltare. Dl Steiciuc consideră că, la președinția CJ Suceava, PNL are cele mai mari șanse în condițiile în care PSD va avea drept candidat pe actualul preșe-dinte, dl Gavril Mîrza, care „este de prea multă vreme în funcție”, iar din partea PD-L candidează senatorul Gheorghe Flutur, care „nu-și dorește această funcție”. „PNL va propune un candidat cu o viziune coerentă asupra județului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PNL Suceava.
PNL Suceava consideră că viitorul președinte al Consiliului Județean nu se va mai putea ascunde pe o listă de partid după introducerea votului uninominal și că electoratul va putea decide asupra proiectelor pe care candidații vor să le pună în practică pentru dezvoltarea județului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii