Moartea căprioarei…

10 ani de la moartea lui George Damian (n. la Zlătunoaia-Botoșani, în 24 martie 1927), absolvent al Facultății de Drept București, strong-meseriaș-radio (și voce frumos personalizată), ca nime altul. Și poet, mare poet, acest om, în civilie, nu mare de statu, poreclit, apelat de amici Maître, Oncle, Conu Jorj, nea Georgică. Ata ete. Și te-ai dus, minune dulce! Totuși este trist pe-acilea… 10 ani, așijderea, de la moartea lui Ioan Negriuc (n. la 15 nov. 1954 în Ipoteștii Sucevei), absolvent al Facultății de Filologie din Cernăuți. Și el… mititel, vorbă să fie! Și el poet în toată puterea cuvântului. Cu cele vreo 4,5 plachete lăsate posterității sensibile, cititoare…

 

10 ani de la mutarea la Domnu’ a… plasticului Ion Carp-Fluerici (n. în 1947 la Merișani-Argeș), baciul ar-tiștilor de șevalet de pe la noi, întemeietorul Liceului de Artă din Suceava, ticer și meseriaș puternic al penelului. (Aa, și… nașul de cununie al su’prefectului Ștefan Sandu Băișanu…). În gară la Me-rișani, cad castane din cas-tani și am 40 de ani… Ieri, pomeneam pre un-deva, a fost – o dată la 4 ani – ziua mult regretatei noastre colege Dana Dominciuc (ca și Băișanu, tot de pe la Baia). Tot ieri, a fost și ziua de naștere a olteanului-poet Marin Sores-cu. L-a… mâncat undeva și s-a făcut (vă mai amintiți abo-nații la grade din armată?!) ministru al culturii. Minis-trum, servitor al cauzei publice, cum ar veni pre lătinie. Din care jilț, intem-pestiv, i s-a cam tras și moar-tea. Avea abia 60 de ani! Ata ete. Când vrei să bagi pe cineva în… – promovează-l. Lecția franceză. Sorescu a fost coleg de facultate cu dl Paranici (ani buni și f. b., comenduitorul nostru luminat –aleasă gra-titudine, șefu’!), la Iași, Ro-mână/Latină. Cum Dana era din Baia ca, natural, amicul Băișanu, dl Paranici e din Ipotești, natural, ca pomenitul Negriuc, om nu mare de statu și el. Ca Damian Georgică… Și final, nimica mai potrivit de Mărțișor Întâi, cu Sorescu Marinică: O păpușă… siameză / și c-un păpușoi mongol / pe o carte de franceză / au făcut un plod nasol… Mișto! > Că tot făcurăm vor-bire de olteni… Vrei nu vrei, pilește Grigore agheasmă! Tudor Gheorghe, menestrelul oltean, mustăciosul, faimosul cobzar, descalecă iar la Su-ceava, în concert primaveral. Pe la sfârșit de Martie. Au înnebunit salcâmii! Ba nu, au înnebunit, demultișor, ol-tenii… > Dacă Dana Domin-ciuc e născută în aceeași zi cu Marin Sorescu, au viceversa, apoi vă mai dau o veste bună (tot de pe ulicioara Șomu-zului): Ion Irimescu, serbat mai ieri-alaltăieri, e născut la 27 februarie (1903). Ca și… ca și Marin Constantin-Ma-drigal-dirijor, născut tot la 27 Făurar. Acum, celebrul mu-zician, care a predat ilustra moștenire coconului său, are 83 de ani. Ce au cu toțilea în comun? Simplu: slujirea de-săvârșită în lumea mira-colului și a sensului divin. > În Academia Cațavencu de stămâna asta, la pag. 14, slove negru pe alb (de fapt, mai mult black), citez fidel (…cas-tro?!): Nichita Stănescu s-a căsătorit cu Doina Ciurea, cu care fusese coleg de facultate. Era o brunetă superbă, care devenise celebră datorită faptului că Labiș, beat fiind, încercase s-o violeze pe vre-mea când erau colegi la Școala de Literatură. Nichita îl admira enorm pe Labiș, așa că era deosebit de mândru că iubita lui Labiș devenise soția lui. Căsnicia n-a ținut și, în 1964, Nichita fugea de-aca-să… Mie-mi spui?! Da, daa, daaa! O păpușă siameză și c-un păpușoi mongol, pe o caret de franceză… N-ajunge că… călăii l-au exmatriculat din manuale pe genial-înzestratul mălinar, acu-l mai ponegresc fără de rușine și mi ți-l… fac muntenii (armenii, de tip Fă-nică Agopian, al’minteri un simpatic scrib și el, acolo) și nițel violator. Cum se mai răsucește de prost istoria?! C-un singur lucru, o singură chestie de la obraz le-aș spune, le-aș dedica ăstor neaveniți guralivi: fiștecare să-și vază de treaba lui! Și de lungul nasului. Și că orice cal devine gloabă! Dacă nu-l paște șansa abatorului din Măzănăești, de la Liteanu (Ionelu’ mamii, încă). Încolo, noi s-o dăm cotită, ca pe la noi: Iarba nu crește, vântul nu bate; punga-i goală, mânzul nu se scoală… (DUMI, hhhar-mă-sa-ru’, uu!)