Martie (Mărțișor)

Omul societății tradiționale a pătruns în infinitatea timpului, reușind, după îndelungi observații, o împărțire convențională a acestuia în veacuri, ani, anotimpuri, luni, zile etc. Pentru această operație, și-a luat drept repere o multitudine de puncte de sprijin: solstițiile, echinocțiile, fazele lunii, bioritmurile animalelor și plantelor, anumite fenomene astronomice, observațiile meteorologice, destul de empirice la început.

 

În conceperea vechilor calendare, lunile anului au ocupat un loc distinct. Martie, prima lună a străvechiului calendar roman, cu începutul anului în prima zi a acestei luni și luna a șaptea din calendarul biblic (bisericesc), a devenit apoi luna a treia din calendarele reformate (iulian și gregorian). Cu timpul, această lună a căpătat denumiri populare diferite, precum: Mart, Marțiu, Mărțișor, Germinar etc. Denumirile lunii trădează anumite divinități populare, iar cea de Germinar ilustrează începutul și, apoi, trezirea galopantă a naturii la viață, a încolțirii anumitor semințe. Denumirea de Mart a aceste luni, în care are loc echinocțiul de primăvară, precum și începutul Anului Agrar, a celui piscicol și apicol, a fost dedicată Zeului Mars, cât și planetei Marte. Dar această lună avea în calendarul popular și o numire feminină, cea de Marta, ce amintește de un personaj mitologic sinonim cu Dochia, care era invocată în diverse practici magice, în vrăji și descântece; Marta fiind celebrată când era lună nouă, în special pentru alungarea bolilor și a puricilor din casă. Mitologia populară l-a perceput pe Martie ca fiind un moșneag destul de îndărătnic și nestatornic în manifestările sale, aceste aspecte repercutându-se asupra vremii schimbătoare la scurte intervale de timp. Lui îi plăcea, conform credințelor populare, alternanța dintre frig și căldură, dintre zăpadă și ploaie. Martie își trădează instabilitatea și atunci când este vizitat de Aprilie, vecinul său, care, conform legendei, vine în casa lui Martie într-o sanie, dar Martie, din răutate, topește zăpada, obligându-l pe musafir să-și construiască o căruță. Însă cum imediat pământul a fost inundat, Aprilie este din nou nevoit să-și confecționeze o luntre pentru a se întoarce pe tărâmul său. Persistența încă a zilelor friguroase era motivată, în credințele populare, de răzbunarea acestei luni față de oameni, care, sătui de frig, caută să scape de ea cât mai grabnic. În speranța dominării, Martie mai sloboade și zile ceva mai călduroase, topind zăpada sau oferind și ploaie. Alte credințe populare îl înfățișează pe Martie ca fiind frate bun cu Februarie și, la fel ca fratele său, dacă „nu i-ar fi rușine, ar degera vițelul în vacă, oala pe foc și copilul în pântecele mamei”. Până în prima parte a secolul al XX-lea, în această lună lumea obișnuia să semene grâul de primăvară, ovăzul, măzărichea, secara, meiul, trifoiul roșu, visdeiul și sparceta; acum se încep lucrările în vii și livezi etc. Luna Martie este poate cea mai bogată în fel de fel de sărbători populare. La 1 Martie, calendarul popular o consemnează pe Baba Dochia, care se ținea înainte pentru sporul semănăturilor și pentru apărare de boli. La 2 Martie era o sărbătoare dedicată furnicilor, zi ținută în special și de cei care doreau să se căsătorească. Această lună cuprinde și sărbători departajate de câte 9 zile, aspect ce amintește de un străvechi calendar de tip lunar (Mucenicii, Alexiile, Blagoviștenia). Mai amintim și alte sărbători din această lună cum ar fi: Moșii de iarnă (cu dată variabilă), Ziua ciorilor (7 martie), Lăsatul secului pentru Postul Mare, Ziua cucului (25 Martie), Joia nepomenită, Zilele cocoșului, berzei, șarpelui și vârcolacilor. Oamenii făceau în această lună multe observații meteorologice și se credea că „de va fi tunet când soarele intră în semnul (zodia) berbecului, va fi frică și spaimă între oameni, iar după aceea, pace și bună chiverniseală”.