Noi locuințe sociale pentru câmpulungeni

După mai mult de un deceniu în care nu s-a mai făcut nici măcar o cameră din fonduri de la stat, în municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi posibilă reluarea construirii de locuințe sociale. În acest an se va derula prima etapă a construirii unor apartamente pentru tineri, în regim de închiriere, prin ANL, în zona Bunești. Din cele 160 de apartamente de acest gen, etapa I a proiectului presupune construirea a 80.
 

Potrivit precizărilor primarului Gabriel Constantin Șerban în localitate problema locativă nu este foarte gravă, situația nu este scăpată de sub control și se încearcă valorificarea oricăror oportunități de finanțare pentru construirea de noi locuințe. Există în municipiul cu 20 de mii de locuitori doar 152 de spații locative de stat, toate fiind în prezent ocupate, iar alte 150 de solicitări de locuințe sociale așteaptă să fie rezolvate. Primarul admite că această problemă preocupă tot mai mult localnicii și că nu mai există, practic, zi de audiențe în care să nu i se adreseze solicitări pentru locuințe sau terenuri. În ce privește terenurile ce pot fi acordate tinerilor căsătoriți cu vârste sub 35 de ani, au fost onorate 22 de cereri, iar pentru alte 70 așteaptă să fie identificate terenuri care să poată fi acordate . Edilii locali consideră că, în aceste condiții investițiile în spații locative au devenit imperios necesare. Pe lângă resursele ANL și un proiect pentru construirea a 30 de apartamente destinate romilor, prin programe de finanțare special destinate, autoritățile locale se declară deschise și la colaborarea cu investitori privați. De altfel, investitori austrieci se află deja în discuții cu autoritățile locale pentru identificarea condițiilor în care ar putea realiza în municipiu locuințe sociale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: