Destine sub vremi: Emil Bodnăraș (1904-1976)

Motto: „Res, non verba” („Fapte, nu vorbe”) (Deviza generalului francez Lazar Hoche)
Un eveniment, nu lipsit de importanță, aniversarea a 50 de ani de la prima promoție a Liceului (Colegiul) Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung (1957-2007), la care a participat și fratele meu, generalul Gheorghe Cernat, m-a determinat să-mi amintesc despre o personalitate, astăzi negată și marginalizată, absentă în materialele redactate cu prilejul aniversării, dar care a avut rolul hotărâtor în fixarea orașului Câmpulung ca loc de amplasare și construire a complexului de clădiri unde de 50 de ani se desfășoară învățământul militar.
 

Oricare dintre personalitățile care au avut un rol în politică și istoria acestei țări trebuie judecată în contextul social-politic și cultural în care s-a format și a acționat; altfel cădem în greșeala nepermisă de a le judeca din perspectiva prezentului. Despre Emil Bodnăraș, căci despre el va fi vorba în rândurile ce urmează, dețin câte-va mărturii inedite, care ar putea contribui la întregirea unei biografii care are tendința de a fi redusă la „nașul” serviciilor secrete, al poliției politice a regimului comunist și la cel care a dezertat, a trădat armata română și Țara, trecând la inamic, U.R.S.S., și făcând serviciu de spionaj în favoarea acesteia. Cei șase ani de închisoare făcuți de Emil Bodnăraș, în perioada 1936-1942 (1943 după alții) la Galați și la Doftana nu-l absolvă de vina a fi făcut și ce se spune, însă ar fi bine să-i cunoaștem și motivele și motivația. În momentul în care Emil Bodnăraș a fost închis, destinul lui de fiu de țăran sărac din Iaslovăț, absolvent al Liceului „Dragoș Vodă” din Câmpulung și al Școlii Milita-re de Artilerie din Timișoara, dezertor și trădător, condam-nat inițial la 13 ani de închi-soare, s-a întâlnit cu al colone-lului Coca Boteanu din comu-na Filipeni – Bacău, care, a-tunci, în 1936 era coman-dantul închisorii din Galați. Colonelul Coca Boteanu, pe care nu l-am cunoscut direct (ghinionul meu, l-am căutat și m-a căutat), se trăgea după mamă din ilustra familie Ro-setti și după tată din cunoscuta familie boierească Boteanu. Tatăl lui Coca Boteanu a fost ofițer și a luptat în războiul de independență din 1877, iar fiul era tânăr sublocotenent în războiul de întregire a nea-mului din 1916-1918. În bătă-lia de la Argeș, a fost luat pri-zonier de germani și a stat în lagăr, în Germania, până la terminarea războiului. În casa noastră care era modesta școală din Slobozia – Filipeni, județul Bacău, se vorbea, în anumite momente, și despre viața și destinul colonelului Coca Boteanu, care i s-a destăi-nuit tatălui meu în legătură cu detenția lui Emil Bodnăraș, la Galați. Alte câteva relatări des-pre personalitatea lui Emil Bod-năraș le am de la ing. Gheorghe Jucan din Vama, care, pe când era elev de liceu, a lucrat, împreună cu mulți tineri și vârstnici, la drumul Sadova – Trei Movile – Vatra Moldoviței – Sucevița – Rădăuți. Colonelul Boteanu, care a păstrat legătura cu Emil Bodnăraș și după schimbarea regimului, i-a povestit tatălui meu că deținutul Emil Bodnă-raș era deosebit de ceilalți prin inteligență, clarviziune, ordine în gândire și disciplină, se vedea clar că era militar, ce-ea ce n-a scăpat nici altora ca-re l-au cunoscut mai bine: di-plomatul Corneliu Mănescu și politologul Silviu Brucan. În închisoare, lui Emil Bodnăraș i s-a încredințat munca de bi-rou, administrația și contabi-litatea închisorii, era de o co-rectitudine care impunea respect, meticulos și exact, dar și cu o viziune largă asupra fe-nomenelor social-politice. Când comandantul închisorii, cu oarecare precauție i-a adus la cunoștință că va fi condam-nat la 13 ani de închisoare, Bodnăraș i-a răspuns (am reținut textual): „Ei, d-le colonel, nu numai că n-o să fac toți acești ani, îmi rămâne timp să-i bag și eu la închisoare”, ceea ce s-a dovedit a fi cât se poate de exact. Orientarea lui Emil Bod-năraș spre stânga comunistă o aflăm în dezamăgirea care a cuprins tineretul studios, inte-lectualitatea, după războiul din 1916-1918. Lucrețiu Pă-trășcanu, Ion Gheorghiu Mau-rer, el, Bodnăraș, la început și Petre Țuțea, au îmbrățișat ideile de stânga. Alții, între care Emil Cioran, Mircea Elia-de au îmbrățișat însă ideile de dreapta. Gestul lui Emil Bodnăraș de a-și înfige sabia în pământ, cascheta de ofițer în mânerul săbiei a fost ex-plicat colonelului Boteanu în următorii termeni : „Într-o ța-ră în care n-ai cu ce-ți înmor-mânta părinții (îi murise ta-tăl), ceva trebuie schimbat”. În ochii celor care au trăit atunci, alternanța liberali-țărăniști era privită ca o mas-caradă politică și se punea problema schimbării din te-melii a regimului din pers-pectiva dreptei și a stângii. Cum a fost prins Bodnăraș și deferit justiției? Știu tot de la colonelul Boteanu, căruia arestatul i s-a destăinuit: in-trase în țară cu identitate falsă (era agent sovietic?) și în tren a fost recunoscut de un fost coleg, care l-a denunțat după ce Bodnăraș a încercat să-și decline identitatea. În Gara de Nord a fost ridicat de organele de siguranță, după care se știe că a fost închis și la Doftana, unde s-a împrietenit cu Gheorghe-Gheorghiu Dej. Mai puțin se cunoaște despre elevul de liceu Bodnăraș (cânta frumos la vioară) și despre omul Bodnăraș, ajuns pe treptele puterii. Când a sărbătorit 20 de ani de la absolvirea liceului, Bodnăraș a făcut cadou fiecărui profesor câte un ceas elvețian. A rămas legat de Câmpulung, de Bucovina, iar drumul „strategic” „la Palma” l-a făcut în amintirea părinților lui care au trecut Obcinile pe jos, cu desagii în spate, ca să poată învăța el la liceu. Nu l-a uitat pe colonelul Boteanu, cărui i-a propus să rămână în armată, când alții erau dați afară, dar colonelul a preferat trecerea în rezervă, cu o pensie acceptabilă, deși n-a fost scutit de unele „sur-prize”, de care nu l-a putut feri nici Bodnăraș. Aud că i se impută acum că se trăgea dintr-o familie ger-mano-ucraineană, adică nu era român verde. Are vreo importanță ? El a acționat ca român și românește într-un cadru strâmt, încorsetat ideologic, economic și militar. Cred că n-ar trebui să se uite că el este cel care a avut curajul de a spune rușilor ce-au spus chinezii: că ei, rușii ne-au luat Basarabia! N-ar trebui uitat că el, Emil Bodnăraș, i-a spus lui Hrușciov să retragă trupele sovietice din România, ceea ce s-a întâmplat în 1958. Pentru cine nu are preju-decăți și vrea să afle mai multe despre personalitatea lui Emil Bodnăraș să caute și să citeas-că: Teșu Solomovici, „Securi-tatea și evreii”, Editura „Ziua”, București, 2003, p. 51-52, 75-76, Petru Țaranu, Memoria Dornelor, vol. III, Stațiunea balneoclimaterică, Editura „Biblioteca Bucovinei”, 1999, p. 294-296, Magazin istoric, iunie 2007, p. 93 și urmează revista de istorie a lui Ion Cristoiu, care a anunțat la televizor dezvăluiri despre Emil Bodnăraș.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI