Doi tineri, de 18, respectiv 17 ani, pot considera că s-au născut a doua oară după ce mașina în care se aflau, condusă de cel aflat la vârsta majoratului, dar care nu posedă permis de conducere, s-a izbit violent de un copac de pe marginea carosabilului. Pe 10 februarie, în jurul orei 20,30, în interiorul comunei Bunești, pe DC 1 (km 1+970 m, în satul Uncești) Ciprian C., localnic, în timp ce conducea un autoturism, la trecerea peste o movilă de balast, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina intrând, ulterior, în coliziune cu un arbore ornamental de pe marginea șoselei. În autoturism se afla și Ioan G., consătean cu „șoferul”. Un apel la 112 a alertat autoritățile, care au trimis la fața locului echipaje SMURD, de Descarcerare și de Poliție. La sosirea acestora, s-a constatat că pasagerul din dreapta era prins între fiarele contorsionate ale mașinii. În jumătate de oră, pompierii fălticeneni au reușit să elibereze victima și s-o trimită la spital. Cei doi, care au suferit leziuni ușoare, afirmă un comunicat al IPJ Suceava, nu au putut fi testați etiloscopic, însă li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Accidentul s-ar fi putut solda cu urmări din cele mai urâte, spun polițiștii, în cazul în care victimele nu ar fi avut atașată centura de siguranță. „Șoferul” s-a ales cu dosar penal, riscând, în cazul în care va fi găsit vinovat, închisoarea de la 1 la 5 ani.
> Doi tineri s-au izbit violent cu mașina într-un copac, alegându-se doar cu răni ușoare > Un echipaj al Descarcerării al ISU Suceava l-a scos pe unul dintre ei din fiarele contorsionate ale autoturismului > „Șoferul” nu are permis de conducere > El s-a ales cu dosar penal
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii