Ministrul Educației vine azi la Suceava să dezbată cu directorii de școli noile legi

Ministrul Educației Cristian Adomniței este așteptat astăzi la o nouă dezbatere pe marginea proiectului pachetului de legi ale învățământului românesc, la ora 10, la Școala Filadelfia. Vor participa la întâlnire managerii școlilor cu personalitate din județ și alți parteneri educaționali.
 

Directorii de școli au mai participat la o dezbatere cu secretarul de stat în MECT Zvetlana Preuteasa, dar nu au avut prea mare succes cu propunerile lor, întrucât reprezentanta ministerului nu a avut timp să-i asculte. Dezbaterile organizate la nivel național se vor încheia la mijlocul lunii februarie, urmând ca inspectoratele școlare să trimită în scris ministerului propunerile din teritoriu pe 16 februarie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI