Autorul cumplitului accident din Fălticeni, „țintuit” la domiciliu de judecători

Judecătoria Fălticeni a luat, pe 6 februarie, față de autorul accidentului produs în Fălticeni duminica trecută, pe str. 2 Grăniceri, măsura interdicției părăsirii localității o perioadă de 30 de zile.
 

Reamintim că, pe 3 februarie, un autoturism condus de Dumitru B., localnic, în vârstă de 30 de ani, a pătruns pe contrasens, s-a izbit lateral de un copac, după care, inerțial, a intrat pe trotuarul pe care, într-o stație de autobuz, așteptau mai mulți pietoni. Ulterior, mașina a lovit și un alt autoturism, condus de Vasile L., de 72 de ani, din Fântâna Mare, care aștepta mușterii la îmbarcat spre Tg. Neamț. În accident au murit M. C., de 60 de ani, aflat pe locul din dreapta șoferului, și M. I., de 60 de ani, din județul Iași, pieton. Au fost rănite grav Lucica B., de 45 de ani, localnică, pasageră, și Silvica D., în vârstă de 57 de ani, din Baia, pieton, care aștepta în stație. Cu răni mai ușoare s-au ales, în afară de șoferul primei mașini, Ionel G., de 28 de ani, din Boroaia, pieton, și Niculai R., de 44 de ani, localnic, pasager. Șoferul avea o alcoolemie în sânge de 1,95 la mie (respectiv 1,85, la cea de-a doua testare). Cercetările au fost preluate de SPR Suceava, Dumitru B. alegându-se cu dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: