ARR, IPJ, Garda Financiară, DGFP, ITM și Primăria Suceava s-au făcut frați întru stârpirea pirateriei auto

„Unificatorul” celor 6 instituții și autorul proiectului este șeful ARR, Iulian Angheluș
La sediul IPJ Suceava, ieri, a fost prezentat presei protocolul încheiat la propunerea șefului ARR Suceava, Iulian Angheluș, între instituția pe care o conduce de scurt timp, SIF, SPR – din cadrul inspectoratului de poliție –, Garda Financiară, DGFP, Primărie și ITM Suceava. Documentul, care se vrea unul programatic și cu caracter permanent, are în vedere eradicarea transportului ilegal de persoane la nivelul județului, mai precis a pirateriei în domeniu. La întâlnire au fost prezenți șefii IPJ (cms.-șef Nicușor Todiruț), Gărzii Financiare (Ionuț Vartic), DGFP (Petrică Ropotă), reprezentanți ai ITM și Primăriei Suceava, polițiști.
 

Șeful ARR a expus obiectivele protocolului încheiat, nominalizând printre modalitățile de realizare a acestora eficientizarea actului de control, prin constituirea unor echipe mixte care vor debarca în trafic, în cadrul unor operațiuni-fulger de depistare a piraților auto. „Ca instituții ale statului, avem datoria să conștietizăm opinia publică față de pericolele la care se expun cetățenii, din comoditatea de aștepta 10 minute un autobuz sau pentru 1 leu mai puțin. Riscurile utilizării unor asemenea servicii sunt mari. Gândiți-vă că pot exista mașini cu serioase probleme tehnice, șoferi care nu dețin asigurare de persoane sau de bagaje și nu sunt atestați pentru transportul de persoane, nu au controale psihologice periodice, de cele mai multe ori sunt obosiți, nervoși și dau dovadă de teribilism în trafic. Singura lor atenție o dau câștigurilor lor, cu o lipsă de responsabilitate față de viața și securitatea pasagerilor”, a spus dl Angheluș. Tehnic, pirateria auto în județ va fi dacă nu stârpită, cel puțin descurajată, prin controale inopinate în toate zonele „de risc” ale fenomenului: punctele de îmbarcare către comunele limitrofe municipiului reședință de județ, precum și toate municipiile din județ. Potrivit șefului IPJ, ai cărui subalterni, am aflat, au depus o muncă informativă amplă, pirateria de gen cunoaște cote impresionante înspre Rădăuți și Fălticeni. Fenomenul presupune în mod necesar și prejudicii aduse bugetului de stat prin evaziunea fiscală aferentă; precizăm că atât șeful Gărzii Financiare, cât și cel al DGFP nu au avut de unde oferi detalii, spunând doar că se vor implica la sânge în proiectul comun prezentat. Totuși, amploarea fenomenului nu este cunoscută și nici măcar estimată, cms.-șef Todiruț rezumându-se să răspundă presei că cei care practică pirateria auto „sunt mulți”. Având în vedere că fenomenul în discuție, vechi de când lumea în arealul Sucevei și, considerăm, prea puțin combătut până acum, e puțin probabil că va fi măcar scuturat cu ocazia unui protocol-fulger… Așteptăm însă rezultate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: