Ai bani, trăiești…

Nu ai bani, mierlești! Cele de dinainte ar trebui înscrise pe frontispiciul policlinicilor noastre sau ale laboratoarelor de investigații, ca să știe tot omul că, atunci când are o problemă urgentă de sănătate (și nevoie de vreo analiză sau radiografie), nu și-o poate rezolva decât cu plată dacă trece prima decadă a lunii. Tot atât de potrivit ar fi și sloganul „Nu te îmbolnăvi la sfârșitul lunii!”, când laboratoarele de orice fel nu mai au demult fonduri de la CAS pentru investigații gratuite în regim de urgență, chiar dacă îi pică omului o cărămidă-n cap sau își rupe o mână. Un sucevean și-a dislocat umărul și, la recomandarea medicului, a încercat să și-l „amorțească” cu un unguent. N-a ținut remediul și a fost trimis, de urgență, zilele trecute, la radiologie, unde a aflat că poate să-și facă radiografie abia pe 19 februarie.
 

Respectivul, om cu stare, a scos rapid banii din buzunar și treaba s-a rezolvat. Acesta e un caz fericit, dar, deunăzi, două bătrânele respectabile, dar cu pensii minuscule, bolnave de cancer, au făcut drum întors de la policlinică acasă când au aflat că trebuie să-și plătească două din cele patru investigații recomandate de specialist. Fiindcă nu aveau câteva zeci bune de lei pentru analize, ele n-au putut afla dacă suferința lor este în remisie sau sunt condamnate la moarte. România are acum programul analize pentru toți, benefic și oportun, dar el nu acoperă decât una dintre lacunele sistemului nostru de sănătate. Fiind an electoral, ar fi firesc ca rezolvarea problemei urgențelor trecute pe liste de așteptare să fie prioritar în atenția ministrului sănătății.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI