Dl Mîrza a spus, într-o conferință de presă, că în cadrul întâlnirii de miercuri de la Iași a conducerilor organizațiilor PSD din județe ale Moldovei s-a discutat cu deosebire despre data alegerilor locale, propunerea organizațiilor județene fiind ca acestea să se suprapună cu cele parlamentare. El a arătat că amânarea organizării alegerilor locale se poate fa-ce, dacă va fi modificată Le-gea administrației publice locale, și că acestea se vor pu-tea desfășura în octombrie, odată cu cele parlamentare. „În luna octombrie s-ar putea organiza alegerile locale împreună cu parlamentare, cu un singur efort financiar”, a spus dl Mîrza. El a arătat că în partid există o dezbatere privind data organizării ale-gerilor locale și că nu a fost luată o decizie în acest sens. Dl Mîrza a adăugat că, în funcție de opiniile organi-zațiilor din țară, conducerea PSD va lua o decizie care va fi prezentată în discuțiile cu Guvernul. El a precizat că, până în prezent, opinia ma-joritară a organizațiilor PSD din țară este de suprapunere a alegerilor locale cu cele parlamentare. Pe de altă parte, preșe-dintele PNL Suceava, dl Ion Lungu, a declarat, joi, că alegerile locale ar trebui să fie organizate la termen. El a spus că nu este normal să fie schimbată data alegerilor locale „din interese meschi-ne, politice”. Dl Lungu con-sideră că nu trebuie amestecate mesajele din alegerile locale cu cele din alegerile parlamentare. „Amestecăm parlamentarele cu locale și nu mai știm ce votăm”, a spus președintele PNL Suceava.
PSD Suceava susține ca alegerile locale să fie organizate simultan cu cele parlamentare în luna octombrie, a declarat, joi, președintele organizației, dl Gavril Mîrza, care a arătat că această pro-punere a fost discutată, miercuri, la Iași cu conducerea partidului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii