De ce-ai cântat ? De ce te-am auzit ?

Am citit. Ne-a plăcut. Ne-am… luat. Cu Dinu Flămând, poet & jurnalist, coleg la Radio France Internationale Paris cu omul nostru de la Rădăuți, Matei Vișniec. Și zice Dinu: …Poate că poezia se află, într-adevăr, în situația de urgență în care ajunsese cu decenii în urmă demnitatea colectivă, întinată de colaboraționism și lașitate. Acum e vorba de colaboraționismul cu lipsa de orizont a mediocrității consumiste, e vorba de concupiscența cu societatea mediatică și cu mediocrația pe care o instalează ea.

 

Trebuie rezistat efectiv și protestat permanent împotriva lașității atâtor oameni ai puterii cărora nu le este rușine de propria lor lipsă de cultură și de educație estetică – iar consecința directă a acestui orizont limitat sunt toate deciziile lor concrete ce difuzează unui dispreț scandalos pentru gândirea speculativă, pentru sensibilitatea artistică, pentru emoție pur și simplu… Corect! Și mai departe… Acum se sugerează că poeții au devenit inutili, din moment ce nu mai sunt solicitați să scrie textele imnurilor naționale, pe cele ale cântecelor întemeietoare sau șaradele și vodevilurile ce îi amuzau pe mai-marii zilei, pe la diversele curți medievalo-comuniste… Asta este! În măsura în care, să zicem, la Liege există ateliere de creație poetică până și pentru… chiștoci. Care prichindei, începând cu cei mai mici dintre ei, sunt învățați să desco-pere lumea punând cuvinte pe sentimentele lor. Sigur, televizorul e mai tentant, chit că și mai… lenevos – râncedă mâncare ce nu hrănește curiozitatea și nici nu stimulează elanul creativității. Asta a fost. Iar eu rămân ce-am fost: romantic. Cum ar veni, unul din ăla care mere berbecos și aripos spre poezie, spre carte, în genere, pentru a se mai îmbelșuga cu întrebări și uimiri… Și cu povața lui Flaubert (părintele lu’ duduia Bovary): Dacă am privi cerul, sfârșim prin a ne face cu aripi… Au Sf. Pavelică: De aș avea orice știință, iar dragoste nu am, nimic nu sunt… > Că tot suntem în zonă… La Ed. Minerva, în tâlcuirea ilustri-ssimei prof. Irina Mavrodin (un fel de patriarh cu… fustă al tălmacilor de franceză) a ieșit o antologie cu texte (ce se vor poezii) ale lui Paul Picasso, catalunezul (ca și Dali Salvador). Dadaism, su-prarealism, jonglerii și ne-bunii d’ale artistului (fost și membru al Partidului Comu-nist, dacă vrei să știi!). S-a apucat Pablo ăsta să scrie la 54 de ani (cât are Di Bi acu, uu!), după divorțul de Olga Kohlova (c-a avut iberul vreo 8 neveste cu acte!)… Ut pic-tura poesis… > Banc: Într-un compartiment de tren, un oltean și un ardelean. La un moment dat, ardeleanul scoa-te palinca, slănina, pita, sfar-mă o ceapă și începe să mănân-ce. Trage din când în când câte-o dușcă de trăscău. Oltea-nului i se face și lui de-o… aspritură, da’ cum să intre în vorbă? La un moment dat, vă-zând țuica pe terminate, își ia inima în dinți și cuvântează: – Mă cheamă Radu! / Și arde-leanul de colo: – Apăi, no, dacă te cheamă, du-te… Ăștia mi-ți-s oltenii, făcui cătănie cu ei (1 an și 4 luni). Când se plic-tisesc (omul e singurul animal care se plictisește, zise Artis-totel) se despoaie de bulen-dre, de țoale și se pun de le păzesc… > Și Arghezi e ol-tean, pardon, gorjean (ca Dem, ca Mălăiele, ca…), da’mi place la nebunie poezia lui de amor… Mi-e dor de tine, zvel-ta mea femeie, /de gura ta de orhidee, / de sânul tău cu bumbi de dude, /de buzele-ți cărnoase, dulci și ude, /mi-e dor de tot ce se ascunde, /de șoldurile tale tari, rotunde, /de genunchii tăi mi-e dor, /să-mi strângă capul înlăun-trul lor… A fost poezia Dor. Mai vrei?! Hai încă una-două (și basta): Femeie scumpă și ispită moale! /Povară-acum, când, vie, te-am pierdut, /de ce te zămislii atunci din lut / și nu-ți lăsai pământul pen-tru oale? Hîî!? Ultima: De ce-ai cântat? De ce te-am auzit? / Tu te-ai dumicat în mine vaporos – Nedespărțit – în bolți / eu veneam de sus, tu veneai de jos, / tu soseai din vieți, eu veneam din morți… > Pe țeava tiparniței Accent Print din Suceava (undeva pe Traian Vuia – via Ujeniuc), un catalog, un minion album al plasticianului Postolache de la Rădăuți. De toată splendoarea… (DUMI)