Oare de ce se spune că, atunci când zeii vor să-și bată joc de cineva, îi ia mai întâi mințile? Probabil că, după o masă copioasă cu ambră și nectar, au dat cu ochii de ultimul rege al României, care de 60 de ani de când și-a semnat actul de abdicare – 30 decembrie 1947 – așteaptă să se sacrifice pentru binele și prosperitatea românilor și a României. Ziua de 30 decembrie, ziua proclamării Republicii Populare Române, este o zi uitată cu intenție de mai marii României de astăzi, ca să se minimalizeze voința poporului român de a-și stabili singuri soarta, motivându-se că acel act politic s-a făcut sub ocupația trupelor sovietice.
Bine, bine, dar în Italia n-au fost trupe sovietice! Repetiția generală pentru sondarea atașamentului tineretului studios și a populației pentru monarhie a fost făcută pe 8 noiembrie1945, când o bună parte dintre bucureșteni au ieșit pe străzi pentru a-și arăta dragostea față de rege. Ceea ce nu se spune despre acea manifestație este că a fost făcu-tă de către agenții ocupanților care au instigat sentimentele monarhiste. Mai trăiesc și alți martori în afară de Radu Câm-peanu care nu sunt dispuși să mistifice adevărul și să-și facă capital politic din prostia de a du-ce studenții în fața gloanțelor. Cum un adevăr ocolit, spus pe jumătate, împestrițat cu zvonuri, anulat, strivit de „minciuna care stă ca regele la masă”, sprijinit și de la Victoria și de la Cotroceni, cu castele și palate, cu păduri nesfârșite, cu pajiști, cu reșe-dințe luxoase, pentru care nu se plătesc impozite și taxe, cum să nu-ți zburde orzu-n fund și să nu pierzi simțul măsurii? Câtă nedreptate este pe lume! Să luăm cazul unui pensionar care a muncit 40 de ani pe toate șantierele; abia are cu ce trăi. Aceștia, rupți de muncă, bolnavi, bieți soli-citanți, contrastează până la revoltă cu ex-regele care n-a mișcat un pai pentru țara a-ceasta, nici nu și-a învățat fetele să vorbească româneș-te, dar care vorbește despre România ca despre o proprie-tate personală, iar de români ca despre supușii lui. Îmi mențin întrebarea formulată într-un articol publicat în „Crai nou” de miercuri, 29 martie, 2006, p. 3, intitulat „Tichia de mărgăritar a ro-mânilor”: Cât ne costă, dom’le, menajeria regală? De ce nu se publică lista civilă cu banii dați de Țară ca să aibă și pre-ședinte și rege? Ca și cum ar fi un subiect tabu (câte lichele, lepădături și lipitori sug sân-gele țării pe lângă casa regală), nimeni dintre guvernanți nu spune nimic. Dar în bugetul pe anul 2008, semnat așa de repede și de Președinte, ar trebui să fie un capital intitulat „cheltuieli inutile” sau „pier-deri planificate”, unde să se regăsească și banii alocați pentru obrazele subțiri. Poporul român nu datorea-ză nimic fostului rege, nici material, nici moral, ba, dim-potrivă, cred că se simte umi-lit și jefuit de propriile bunuri și averi și ar avea dreptul la o satisfacție: întregirea patri-moniului național cu toate cele date regelui. Oare merită „SI-RELE” nostru atâtea sacrificii din partea Țării? Să ne amin-tim că, având calitatea de „capul oștirii”, a semnat tri-miterea pe front, la moarte sigură, a sute de mii de tineri români. Să ne amintim că a primit cadouri de la ruși și cea mai mare distincție. Dacă ar fi ținut la obrazul lui și al Țării, atunci când Vișinski i-a bătut cu pumnul în masă, ar fi chemat gărzile ca să-l dea afară pe rusul insolent. Așa, fricos, lipsit de demnitate, n-a înțeles că, vorba unui ministru fran-cez, monarhia ajunsese o fată bătrână pe care o siluiesc toți. Și a urmat, ce-a urmat; și nici nu avea cum să nu urmeze. Unii trec câte un secol de istorie – este cazul fostului suveran – fără să înțeleagă nimic. Ex-regele n-a fost și n-o să fie niciodată în stare să repete gestul și vorbele lui Cuza Vodă: „Să dea Dumnezeu să-i fie României mai bine fără mine, decât cu mine.” Ca să vedem noi toți, con-tribuabilii, cât de mult se gândește fostul rege, cu onor, la Țară și popor, considerând că n-a fost înțeles gestul lui de acum 10 ani, de față cu Petre Roman, tot la 30 decembrie, l-a repetat că poate, cine știe, România își va pune-n cap fustele Margaretei și slipul lui Duda, prințul consort de Râpa Galbenă, Șorogari și Ciric. Toate ca toate, dar când vezi ifosele actorașului, că el face lobby pentru România pe lângă capetele încoronate ale Europei (de ce nu face pe lângă Putin sau Angela Merkel?), te apucă o imensă greață. Con-siderând legea salică depășită (legea asta, a francilor salieni se opunea „promovării” fe-meii încă de acum 1600 de ani), ne lasă pe mâna Margaretei care moștenește coroana României. Ceilalți urmași ai lui Carol al II-lea, din căsă-toria legală cu Zizi Lambrino, sunt îndepărtați de la tron, ca nedemni. Mihăiță știe de legea salică, dar nu știe de legea nescrisă, românească, prin care puteau accede la tron fiii legitimi și nelegitimi care do-vedeau că sunt „os domnesc”. După legea românească, ne-potul Paul, fiul fratelui Mir-cea, are drept la tronul Româ-niei mai mult decât Margareta și infinit mai mult decât Duda. Parcă poți să știi ce înțele-geri secrete există? Dar dacă domnul Băsescu după al doi-lea mandat, sătul de moguli, de baroni, de clasa politică ticăloșită, de cei 322, vrea să le joace ultimul renghi celor care vor să ajungă la Cotroceni și măsluiește treburile țării cu un referendum, cu un parla-ment curat, iar națiunea, ca să se salveze, aprobă restaurația? Uite cum a așezat de bine treburile sirele nostru, ca să ne elibereze de povara alegerilor prezidențiale. Băăă, la omul sărac și reginele trag! Să ne trăiască ca la nunta din „Groapa” lui Eugen Barbu!
Comentarii