Contrabanda cu țigări, la cote constante

Activități informativ-operative specifice Poliției au dus la depistarea, pe raza localității Mușenița, a Nadiei S., de 37 de ani, localnică, care transporta în două bagaje 300 de pachete de țigări, marca Ronson, de proveniență ucraineană. Femeia nu poseda documente de proveniență a mărfii. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 900 de lei, a fost confiscată, posesoarea lor fiind amendată, potrivit legii.
 

În Siret, o zi mai târziu, în jurul orei 3, Poliția orașului a oprit pe strada Principatelor un autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de Daniela F., de 35 de ani, din țara vecină. În urma controlului, în mașină a fost găsită cantitatea de 500 de pachete de țigări cu timbru ucrainean, mărcile Viceroy și Ronson, fără documente legale. Și în acest caz, marfa, în valoare de 1500 de lei, a fost confiscată, iar posesoarea ei – amendată. În municipiul reședință de județ, cel puțin, fenomenul țigărilor de contrabandă, în ciuda acțiunilor în forță ale organelor în drept nu scade în intensitate sub nicio formă. Acuma, fie țigările intră în țară teleportate, fie sunt vândute în piețe sub formă de biscuiți, sub nasul oamenilor legii. Altfel, vajnicii apărători ai a-cesteia, care își fac veacul prin cele aglomerări comerciale, plătiți din bani publici, cu siguranță că le-ar depista. Ar mai fi o explicație, pentru care aceștia merită dacă nu un spor la salariu, în calitate de persoane cu dizabilități, cel puțin o scutire de impozit: sunt hipermetropi si nu văd de aproape, sărăcii!… Întrebare retorică: dacă, zi de zi, în piețe, polițiștii ar confisca țigări și ar da amenzi într-o veselie, ar mai exista contrabanda de gen? Poate că da, însă nu același nivel, ceea ce înseamnă că fenomenul este permis cu bună știință.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI