Constantin Șerban: „Până pe 22 ianuarie vor fi achitate datoriile către jucători”

Primarul Constantin Șer-ban și oficialii echipei CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc s-au întâlnit luni seară într-o ședință, pentru a stabili prioritățile formației de Liga a III-a din acest an. La întâlnire au participat și jucătorii câmpulungeni, cărora li s-a promis că își vor primi restanțele financiare în cel mai scurt timp. „Am discutat cu conducerea Clubului Sportiv Rarăul și am stabilit ca până la data de 22 ianuarie să achităm integral datoriile pe care echipa le are față de fotbaliști”, a precizat primarul Constantin Șerban.
 

Azi are loc reunirea jucătorilor Tot în ședința de luni s-a stabilit ca, începând de azi, jucătorii Rarăului să-și reia an-trenamentele, care vor fi coordonate de Cristian Popescu și Dan Mândrilă, cei doi fot-baliști ocupându-se de formația câmpulun-geană și după ce antrenorii Relu Buliga și Mihai Eremia au demisionat. „Nu se pune problema unui cantonament. Tot ce ne dorim în acest moment e să găsim cât mai repede un antrenor. Sper ca până la 22 ianuarie să rezolvăm și această problemă”, a declarat edilul Câmpulungului. După disputarea primei jumătăți a campionatului Ligii a III-a, CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc ocupă locul 17 în clasamentul Seriei I. Deși echipa este pe un loc retro-gradabil, Constantin Șerban s-a declarat optimist în privința șanselor de salvare. „Ne-am dorit mult să ajun-gem în cel de-al treilea eșalon valoric al țării. Am făcut eforturi mari pentru a reuși asta și de aceea trebuie să facem tot posibilul pentru a ră-mâne aici. Sunt convins că nu vom retrograda”, a încheiat acesta. La reunirea lotului câmpulungean se vor prezenta următorii jucători: Portari: Adrian Axinte, Ionuț Nisioi; Fundași: Ionel Paraschiv, Cornel Ilie, Cristian Popescu, Ionuț Macovei, Șerban Bum-bac și Andrei Marfici; Mijlocași: Laurențiu Muscar, Andrei Andriuc, Constantin Roxandari, Marius Macovei, Iulian Sârbu, Nico-lae Lazăr, Andrei Cojocariu, Toader Tivodari, Florin Ple-canciuc și Dan Mândrilă; Atacanți: Sandrino Gherine și Alin Iftimie. Ovidiu Căldăruș, una dintre variantele Rarăului Unul dintre posibilii succe-sori ai lui Relu Buliga la cârma echipei din Câmpulung Mol-dovenesc este antrenorul Ovi-diu Căldăruș. Profesor de sport la LPS Suceava, Ovidiu Căldăruș are suficientă expe-riență în Liga a III-a, acolo un-de a mai antrenat formații ca Juventus Fălticeni și Leonard Paș-cani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI