Problemele prioritare ale romilor din Rădăuți

Conform Grupului de inițiativă „Rom Bucovina”, acestea sunt lipsa locuințelor, cea a locurilor de muncă și educația precară
Grupul de inițiativă „Rom Bucovina”, constituit la nivelul municipiului Rădăuți în vederea îmbunătățirii situației romilor din aceasta localitate, s-a întrunit joi, 10 ianuarie, în sala de ședințe a Consiliului Local Rădăuți. Cu această ocazie s-a căzut de acord că principalele probleme cu care se confruntă această etnie sunt: lipsa locuințelor, lipsa locurilor de muncă și de educație.
 

Chiar reprezentanții etniei rome, majoritari în acest grup de inițiativă, au recunoscut că, până la urmă, problemele lor țin de educație. Expertul local pentru romi din cadrul Primăriei Rădăuți, Dantes Brașoveanu, a arătat că în anul șco-lar trecut peste 20% din copiii romi au abandonat școala din cauza sărăciei. La viitoarea întâlnire, din luna februarie, Grupul de inițiativă „Rom Bucovina” va încerca să elaboreze un plan de acțiune pentru perioada 2008 – 2013 pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii din această comunitate. De asemenea, grupul și-a propus și realizarea unei fișe de proiect care să fie apoi înain-tate spre finanțare pentru rezolvarea măcar a uneia dintre problemele majore identificate. Toate aceste demersuri sunt etape în cadrul proiectului „Facilitare comunitară”, ce se desfășoară în perioada septembrie 2007 – martie 2008 în 200 de localități din România, proiect cu finanțare Phare, în cadrul Programului „consolidarea capacității instituționale și dezvoltarea de parteneriate pentru îmbunătățirea percepției și condițiilor romilor”. La Rădăuți, grupul de inițiativă are 30 de membri, din care 17 reprezentanți ai romilor, dar și ai Primăriei, AJOFM; Poliției, asociației „Habitat pentru Umanitate”, cadre medicale și preoți și beneficiază de sprijinul unui facilitator județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: