Grație parteneriatului Suceava – Abruzzo

Între Pescara, Avezzano și L’Aqvila – o a două casă pentru bucovineni

Autoritățile sucevene salută inițiativa celor din regiunea italiană Abruzzo, cu care Suceava este partener, de a iniția un dialog cu românii care locuiesc în această regiune pentru a le cunoaște problemele. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, dl Cătălin Nechifor, a precizat, marți, într-un comunicat, că autoritățile din Abruzzo, regiune parteneră a Consiliului Județean Suceava, au transmis o scrisoare românilor care lucrează pe teritoriul cuprins între Pescara, Avezzano și L’Aqvila, prin care li se aduce la cunoștință că provincia italiană este deja o a două casă pentru ei și că viitorul nu poate fi proiectat fără a ține cont de problema siguranței publice și a respectului față de cetățeni.
 

„Salutăm această inițiativă a prietenilor și partenerilor din Abruzzo și considerăm că da-că fiecare din noi, cei din ad-ministrația publică și din po-litica românească, am face măcar atât, cu siguranță că viața semenilor noștri ar fi mai lipsită de griji atât în România, cât și în Italia și în alte state din Europa și din lumea întrea-gă”, a precizat dl Nechifor. Autoritățile din provincia italiană L’Aqvila din regiunea italiană Abruzzo au trimis, luni, o scrisoare comunității române în care propun un angajament comun pentru in-tegrarea reală, evitarea infrac-țiunilor și a actelor xenofobe. Județul Suceava a încheiat în 2006 un protocol de cola-borare cu regiunea italiană Abruzzo, aceasta fiind cea de-a șasea regiune europeană cu care Suceava are astfel de a-corduri. Cele două regiuni au deja în derulare mai multe proiecte comune printre care înființarea unui han pentru degustarea rețetelor străvechi aflate pe cale de dispariție și a unei școli pentru tinerele care se ocupă de meșteșuguri artizanale, dar și proiecte ce vizează procesarea produ-selor agricole. Totodată, cu sprijinul financiar al Comuni-tății Montane Valle Roveto din regiunea Abruzzo, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost înființată, în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, o no-uă secție, cu specializarea „română-italiană”, care funcționează din acest an academic.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI