Evocat de semnatara acestor rânduri, Constantin Flondor (originar din Cernăuți și stabilit la Timișoara) le-a dăruit participanților o minunată călătorie prin grădina fără seamăn a creațiilor sale, înflorită pe piatra palatelor brâncovenești la Mogoșoaia, (grație unei video-proiecții – asigurate de Irina Țibulcă, de la Complexul Mu-zeal Bucovina), ce ne-a oferit și posibilitatea de-a-i asculta vorbind despre această gră-dină pe Dan Hăulică, Mihai Sârbulescu și Paul Gherasim. Partea a doua, consacrată evocării poetului Gheorghe Lupu la patru ani de la stinge-rea din viață și lansării volu-mului său de versuri postum Sămânța de sacrificiu, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2007, ne-a adus bucuria revederii cu prof. Virginia Lupu, soția poe-tului, venită de la Cluj-Napoca la această întâlnire împreună cu fiica Domniei Sale, lector univ. dr. Annamaria Baciu, de la Facultatea de Teologie (Sec-ția Artă Sacră) a Universității ,,Babeș-Boliay” din Cluj-Na-poca, un nume cunoscut și prețuit în lumea artei (care în acest moment răspunde de soarta picturilor de la Mitro-polia Moldovei și Trei Ierarhi, edificii aflate în proces de con-solidare). Doamna Lupu face acest drum pentru a patra oară, de fiecare dată cu o carte nouă, Sămânța de sacrificiu urmând volumelor Dionisii apolinice (2006), Patria din codul genetic (2005) și Incursiuni critice (2004) – alăturate, fi-rește, în raftul de bibliotecă, celor antume: Migrația iluziei (1980), Fior, Câmpul magnetic (2000), Rugăciuni profane (2002) și Abatorul cosmic (2003). Pentru început, Simona Adamovici, de la Biblioteca Bucovinei, a făcut o scurtă prezentare a donației purtând numele lui Gheorghe Lupu, o ladă de manuscrise și 281 de titluri, cele mai multe de cri-tică literară, între acestea re-marcându-se, dominant, exe-geza eminesciană, iar prof. dr. Cecilia Latiș i-a dăruit Doam-nei Lupu volumul de comu-nicări al unui colocviu inter-național organizat de Catedra de Filosofie a Universității Suceava, Secolul XXI. Ori-zonturi umaniste, 2003, în care este prezentă cu studiul ,,O filosofie de viață sau ipos-tazele creației: Lupu Gheor-ghe”, din care a și citit un fragment. În continuare au citit po-eme din cărțile lui Gheorghe Lupu (îndeosebi din Sămânța de sacrificiu, dăruită de prof. Virginia Lupu tuturor parti-cipanților la lansare) Isabel Vintilă, Ion Beldeanu, Mihai Sultana Vicol, cei din urmă dând glas și câtorva gânduri. Astfel, Ion Beldeanu și-a măr-turisit uimirea pentru grija cu care Gheorghe Lupu și-a pre-gătit aceste patru volume, în contrast cu felul său de a fi foarte lumesc, pentru rezisten-ța sa deliberată față de curen-tele moderne și admirația pen-tru devotamentul cu care Doamna Lupu s-a ocupat de editarea acestor volume, semn al unei deosebite coe-ziuni sentimentale, al unei mari iubiri unul pentru celă-lalt, în vreme ce Mihai Sultana Vicol i-a creionat un portret de singuratic și însingurat lui Conu Ghiță, cum i se adresa. Constantin Severin și l-a amin-tit pe pictorul Constantin Flondor (căruia îi luase un interviu acum câțiva ani), un mare artist, cu alură de aristocrat pe care Bucovina ar tre-bui să facă efortul să-l cu-noască mai bine și tot aristo-cratică i-a apărut din amintire și silueta lui Gheorghe Lupu, cu zâmbetul lui suav-ironic. Nicolae Cârlan, emoționat, i-a emoționat pe participanți cu lectura – în ajunul sărbătorii Arhanghelilor – unui portret al lui Mihail Iordache zugrăvit de Gheorghe Lupu, iar prof. Rodica Iordache s-a întrebat de ce nu i se mai arată fulgu-rarea poetului pe strada Nar-ciselor și i-a citit două poeme. Ion Cozmei și l-a amintit ca împătimit de ideea de Emi-nescu, dar și ca un eminent profesor, cum a fost evocat și de Emanoil Rei. Dan Corneliu a stăruit cu gândul la puterea imaginii în lirica lui Gheorghe Lupu, așteptând ca Ovidiu Vintilă să găsească și să aleagă pentru lectură poemul ,,Moar-tea ca o adiere” – ,,Se-nteme-iază raiul într-o vale /Cu sân-ge și cu lacrimile tale. /Un câi-ne bun, scurmând în cer mi-aduce /Miroazne de privi-ghetori năuce. /Paznic ceresc, câinele-om, sfânt câine /Cu care-mpart același colț de pâine. /Mă apără de tine și de mine. /Numai că îngeri duri distrug pământul /Din noi, noapte de noapte, renăs-cându-l.”, poem care i s-a pă-rut reprezentativ pentru acest moment al aducerilor amin-te, moment în care Mircea Ti-nescu l-a întâlnit în memorie ceremonios și ca să-și ascundă timiditatea feroce. Tot Mircea Tinescu a arătat că s-ar impu-ne de-acum înainte o antologie din creația lui Gheorghe Lupu, care să-i propună un profil ferm. Dna prof. Virginia Lupu a mărturisit că proiectul acestei antologii deja există, dar că va prinde viață (editorială) apro-ximativ peste trei ani, lăsând până atunci răgaz altor manus-crise să fie valorificate în alte două cărți postume. O altă bu-curie mărturisită a fost aceea a întâlnirii cu prietenii și citi-torii lui Gheorghe Lupu și a foșnetului Seminței de sacrificiu în mâinile lor, sub privirile lor. Precum și a senti-mentului reînnoit de solida-ritate oferit de familie, la întâl-nire participând nu numai fii-ca Domniei Sale, ci și fratele poetului, Vasile Lupu, cu so-ția, Elena Lupu, sora poetului, Maria Lupu, precum și cum-nata, Dorina Iliescu, și nepoa-ta, ing. Diana Iliescu. La sfârșit, lumea a vărsat o lacrimă de vin pentru odihna sufletului lui Gheorghe Lupu, iar poetul a strâns de pe dru-murile dragi și lui, ca mai îna-inte lui Eminescu, dintre Putna și Iași un creștin cu manu-scrise îndesate în buzunare, care ne-a anunțat că se numeș-te Viorel Popescu, și l-a așezat lângă ceilalți, la masa cu bu-nătăți aduse de Doamna Lupu tocmai de la Cluj. După care a zâmbit așa cum își amintea Constantin Severin. Și poveștile au început din nou, până ce în ferestrele Li-brăriei penelul lui Constantin Flondor sau o pană de înger a în-florit grădinile raiului, vestind urcușul nopții către Sărbătoare.
Un nou anotimp al întâlnirilor literar-artistice ,,Scriitorul citește” organizate la Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor din România de către Societatea Scriitorilor Bucovineni (de data aceasta împreună cu Biblioteca Bucovinei ,,I. G. Sbiera” Suceava și Complexul Muzeal Bucovi-nei și ca întotdeauna cu ziarul ,,Crai nou” și revista electronică ,,NordLitera”) ne-a prilejuit miercuri, 7 noiembrie 2007, o întâlnire cu personalitatea marelui artist bucovinean Constantin Flondor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii