Proiectul județean pentru cele două depozite ecologice de deșeuri menajere va fi lansat, joi, la Ministerul Mediului

Conducerea Consiliului Județean, cea a Prefecturii, lucrători ai Agenției pentru Protecția Mediului, precum și primari ai unităților administrative din județ s-au întâlnit cu reprezentanți ai firmei de consultanță din cadrul Proiectului se „Managementul integrat al deșeurilor din județul Suceava”. Este vorba despre C&E Consulting und Engineering Gmbh Germania, Louis Berger Sas, Poyrz Environment Gmbh Germany, concernul urmând a analiza situația infrastructurii de administrare a deșeurilor menajere din județ și a pregăti documentele suport necesare obținerii de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională.
 

Potrivit președintelui executivului județean, Gavril Mîrza, în primă fază, în urma consultării cu factorii locali, vor fi stabilite investițiile pri-oritare și va fi recomandată structura instituțională optimă pentru gestionarea proiectului. Joi, 8 noiembrie, la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, se va organiza conferința de lansare a proiectului. În cadrul întrunirii, un reprezentant al executivului județean va sus-ține o prezentare a acestuia, accent punându-se pe cadrul instituțional existent, identificarea amplasamentelor, tarife practicate și su-portabilitate în cadrul populației, unitatea de implementare a proiectului și situația actuală a infrastructurii județene de deșeuri menajere. Potrivit unei hotărâri a deliberativului județean din ianuarie anul acesta, cele două de-pozite vor fi construite pe raza comunelor Moara, din prejma municipiului Suceava, și Pojorâta, din apropierea municipiului Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, aferente acestora, vor fi amenajate și 5 stații de transfer la Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, Câm-pulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI