Ansamblul „Bucovina”, invitat special la Cernăuți

Ansamblul „Bucovina” al Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu” Suceava a fost invitat de Administrația Regională Cernăuți să participe la Festivalul „Crenguța de fag”, care va avea loc acolo în perioada 2-4 noiembrie. „Ansamblul Bucovina va fi membru fondator al acestei acțiuni culturale care se pare că va fi subvenționată de Uniunea Europeană. În afară de participarea în concurs, ansamblul va susține 5 spectacole, 3 în Cernăuți și două în localități cu populație română – Pătrăuții de Jos și Boian.
 

Ocazie cu care oficialităților le vor fi în-mânate, din partea CJ, materiale informative, care vin în sprijinul organizării unor ac-țiuni culturale pentru românii de acolo. Pentru noi e o mândrie că am fost remarcați și invitați la acest festival. Pe de altă parte, ne bucurăm că vom oferi un spectacol folcloric și românilor de acolo”, a declarat ieri directorul Școlii Populare de Arte, Petre Horvat. Domnia sa a mai precizat că, în perioada următoare, vor avea loc și niște schimburi de profesori și elevi cu Cernăuțiul, și anume participarea unor reprezentanți ai Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuți la cursurile secției de muzică de la Școala Populară de Arte și deplasarea unor profesori ai școlii în Ucraina. „Practic, este un sprijin pe care școala încearcă să-l ofere celor din Ucraina pentru păstrarea tradiției”, a mai spus dl Horvat. Ansamblul „Bucovina” al Școlii Populare de Arte Suceava împlinește la anul 30 de ani de existență, fiind format din profesori și elevi ai școlii. Numără 28 de persoane, soliști vocali, instrumentiști, formație de dansuri. În 1968 a fost înființat sub numele de Ansamblul „Hora”, din 2005 devenind „Bucovina.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI