Salonul Național de Umor de la Suceava a ajuns la vârsta majoratului

Marele Premiu „Nicolae Claudiu”, al celei de-a XVIII-a ediții a Salonului Național de Umor de la Suceava, în valoare de 1000 lei, a fost câștigat de caricaturistul Pavel Botezatu din Galați. Un alt premiul important, „Constantin Sofroni”, instituit în memoria fostului primar al Sucevei și caricaturist totodată, în valoare de 500 lei, a fost atribuit arhitectului sucevean Doru Ghiocel Olaș.
 

Aceste două premii au fost acordate de Centrul Creației Populare Suceava. A mai existat un premiu, la secțiunea „bandă desenată”, instituită în premieră la această ediție, intitulat „Pompiliu Dumitrescu”, de 500 lei, acordat lui Lucian Amariei din Iași. Premiul a fost oferit de Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, școală care are tot din acest an o secție de bandă desenată. Ca și anul trecut, salonul a găzduit un concurs de graffiti, adresat în special elevilor și tinerilor suceveni înclinați în desena pe… ziduri, anul acesta fiind 10 candidați în concurs, număr dublu față de anul trecut. Premiul, constând în tuburi de vopsea și alte materiale, a fost atribuit lui Alin Onofrei, elev în clasa a XI-a la CN de Informatică „Spiru Haret” din Suceava. Ediția din acest an a Salonului Național de Umor de la Suceava, care a avut tema „Minte sănătos în corp sănătos”, s-a bucurat de o prezență mult mai numeroasă din partea caricaturiștilor autohtoni, dar și străini, din acest an devenind internațională. Au participat cu lucrări 41 de desenatori din Republica Moldova, Israel, Franța și România (Galați, Timișoara, Deva, Brăila, Iași, Ploiești, Baia Mare etc.). Suceava a fost foarte bine reprezentată, de caricaturiști consacrați precum Mihai Pînzaru-PIM (președintele juriului salonului), Viorel Corodescu-COV, Pamfil Horodnic, Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, sau mai tineri, precum Olivia Cârțu-OLI. Din juriu au mai făcut parte Viorel Corodescu-COV și Pamfil Horodnic. Salonul de umor s-a deschis oficial miercuri după-amiază, în același cadru fiind vernisată și Expoziția Internațională de Grafică Satirică „Turism în Bucovina”, organizată on-line, care a adunat pe simeze lucrări venite din 19 țări ale lumii, printre care Ucraina, Brazilia, Iran, Turcia, Cipru, Polonia, China, Indonezia și România. Premiile acestui salon au fost oferite de revista „Turism Life”. Astfel, caricaturistul Matei Gheorghe, din Domnești-Ilfov, a câștigat un sejur pentru două persoane la o pensiune din Bucovina, iar Eduard Mates din Israel, o cină romantică la un restaurant sucevean. La vernisaj a fost lansat și proaspătul catalog al edițiilor din 2005 și 2006 a salonului, care au avut ca teme „Banii” și „Femeia”. Manifestarea a fost organizată de Consiliului Județean, Complexul Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Clubul Umoriștilor Bucovineni și Colegiul PIM.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI