Polițiștii suceveni fac cercetări complexe pentru identificarea unei victime de sex masculin a unui accident rutier. Pe 24 octombrie, în jurul orei 18,45, pe DN2 E, în afara localității Pârteștii de Sus, Nicolai C., de 54 de ani, din Solca, în timp ce conducea un autoturism (din direcția Pârteștii de Sus spre Solca), a surprins și accidentat mortal un bărbat pe bicicletă, care circula neregulamentar, în fața sa.
Victima nu purta vestă reflectorizantă, iar mijlocul de transport nu era semnalizat corespunzător, cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Șoferul a fost etilotestat, rezultatul fiind negativ. Totuși, a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice. Semnalmentele victimei: vârsta, aproximativ 40 – 45 de ani, înălțime 1,73 cm, corpolență atletic-subțire, păr blond, tuns scurt, fața ovală. Era îmbrăcat cu o geacă imitație piele, de culoare neagră, pulover gri, cămașă bleu, blue jeans. Era încălțat cu cizme din cauciuc, iar pe cap purta o bască verzuie. Acesta este al doilea accident mortal, în numai două zile, căruia îi cade victimă un biciclist. Dumitru A., de 56 de ani, din Dărmănești, și-a găsit sfârșitul în același mod, în timp ce se deplasa, pe 23 octombrie, în jurul orei 19,30, pe DJ 209, înspre Rădăuți. Bărbatul a fost izbit, pe același sens, de un autoturism la volanul căruia se afla Dumitru M., de 34 de ani, din comună cu victima. SPR Suceava face din nou un apel către participanții la trafic „să adapteze viteza de deplasare la condițiile concrete meteo-rutiere și să se asigure de starea corespunzătoare din punct de vedere tehnic a acestora, acordând atenție sistemului de frânare, celui de iluminare, stării pneurilor.

























Comentarii