Mama pădurii

Mama pădurii este un relict mitologic, avându-și rădăcinile în stratul cultural neolitic, păstrându-se și astăzi în imaginarul omului de la munte ca un personaj cu puteri miraculoase și înfățișarea de femeie bătrână și înfricoșătoare. Explicația că reprezentările fantastice preistorice pot fi regăsite până destul de târziu rezidă în faptul că în arealul carpatic n-au existat rupturi istorice de mare anvergură, interdicții severe din partea autorităților și nici reforme radicale ale cultelor religioase.

 

Era și firesc ca în spațiul bucovinean, unde pădurea a fost în permanență un element dominant, o constantă fito-geografică, să apară, pe anumite trepte istorice, în credința omului, niște făpturi stranii, aparținând mitologiei silvatice, precum Mama pădurii. Mama pădurii este opusul femeii de rând, un ordonator al biogenezei silvestre, dominând mitologic pădurea și fiind de fapt și cel mai important personaj din această categorie. Alături de Fata pădurii, Moșul pădurii, Căluțul apelor pădurii, este pecetea femininului mitologic silvestru. Perioada ei de manifestare în toată plenitudinea este imediat după echinocțiul de toamnă, când, după o așa-zisă stare de echilibru astronomic și meteorologic, nefiind inco-modată de perturbații atmo-sferice, de trăsnete și fulgere, ea își desfășoară nestingherită activitatea sa malefică, cu atât mai mult în răstimpul unei toamne liniștite. Se mai crede că are înfățișarea unei femei bătrâne, slute, cu părul lung până-n pământ, fiindu-i vizibile organele interne, bocește sau urlă mereu prin cele mai tenebroase locuri. Deși în cele mai multe descrieri este zugrăvită ca fiind o babă de sta-tură mică, ea apare și ca o monstruozitate înaltă, sluțenia și înfricoșarea fiind accentuate și de ochii mari cât strachina și dinții cât sapa, ea fiind foarte fioroasă, vicleană și chiar antropofagă. Se zice că umblă îmbrăcată în zdrențe sau înfășurată în mușchi de copac, că are în posesie două butoaie, unul cu apă vie și altul cu o energie malefică neobișnuită. În deplasările sale se folosește de un cal cu nouă inimi, iar când se mișcă stârnește vuietul pădurii. Copiii ei sunt arborii din pădure pe ca-re-i alăptează ca pe niște prunci, ademenește drumeții rătăciți cărora le smulge inimile sau îi paralizează. De fapt Mama pădurii are 99 de feluri de ade-menire. Locuiește într-un bor-dei subteran, în peșteri, precum și în scorburile arborilor seculari, răspândește boli greu de vindecat, ucide copii din lea-găne, pocește fetele și feciorii etc. Acest personaj malefic are corespondențe și în alte cul-turi, la slavi apare sub numele de Baba Iaga, la germani ca Buschgrossmutter fiind chiar ilustrată și în muzica modernă (vezi grupul de rock progresiv, Emerson, Lake and Palmer cu melodia The curse of Baba Yaga din albumul Pictures At An Exhibition – 1971). În spațiul etnocultural bu-covinean, credințele despre Mama pădurii sunt încă prezențe actuale, mai ales în zona locuită de huțuli. În de-plasările prin satele huțule, am cules multe aspecte referi-toare la acest personaj, întâmplări petrecute în pădurile din preajma așezărilor Cruhla, Brodina de Sus, Cununschi, Priciuca, Cununa, Sălaș, Hrabusna. Tot în satele huțănești, Mama pădurii face subiectul multor episoade și povestiri, unele deja publicate (vezi Casian Balabasciuc – Povestiri huțule), ce aparțin unui univers mitologic silvestru local. Oricum, prezența Mamei pădurii în conștiința locală bucovineană poate fi privită ca un regres nostalgic, dictat de comandamentele spiritualității spre nivelul ancestral al mitului silvatic, fiind în cele din urmă o răsfrângere a imaginarului simbolic al societății tradiționale.