Ne pleacă elevii în Occident

Peste 400 de copii s-au transferat la școli din Italia și Spania, pentru a fi aproape de părinți

> Un copil român este mai deștept cu două clase, în Italia > „Nu puține au fost cazurile când elevii sufereau de depresii, de dorul părinților plecați și, de aici, o serie de consecințe deloc fericite asupra prestației lor la școală”, a declarat Daniel Hrenciuc, adjunctul șefului IȘJ
 

Județul Suceava se află pe un loc fruntaș în topul migrației elevilor în străinătate, respectiv pe locul 5, conform statisticilor naționale de profil. Din evidențele Inspectoratului Școlar Suceava, numărul copiilor pentru care părinții plecați la muncă au solicitat transferul la școli din Italia și Spania, în special, a trecut de 400. An de an, adulții de departe au conștientizat că educația celor mici de acasă nu se poate face într-o vacanță de o lună, pe Internet sau la telefon, și, pe măsură ce situația lor materială s-a echilibrat, și-au luat copiii aproape. Dar pe măsură ce românii plecați în Occident revin în concediu, în această vară, se așteaptă și alte cereri de transfer școlar. Prof. Daniel Hrenciuc, adjunctul șefului IȘJ Suceava, subscrie din toată inima acestei situații, care nu poate fi decât spre binele elevului. „E o treabă bună ca părinții să-și ia copiii cu ei, chiar dacă se micșorează numărul elevilor din școlile noastre. Este știut că acești copii creeau mari probleme, aveau performanțe scăzute, pentru că nu prea le mai poartă cineva de grijă. Nu puține au fost cazurile când elevii sufereau de depresii, de dorul părinților plecați, și de aici, o serie de consecințe deloc fericite asupra prestației lor la școală”, a declarat reprezentantul IȘJ. Foarte mulți dintre elevii suceveni învață în clase special organizate în zona orașu-lui Torino din Italia, unde s-a constituit o comunitate puter-nică, de circa 250.000 de ro-mâni, foarte mulți din localită-țile Bucovinei. Echivalarea studiilor din România cu cele din Italia este floare la ureche pentru copiii români. Un elev de clasa a VII-a de la noi poate urma lejer cursurile clasei a IX-a în Italia, de aceea integra-rea lor în noul sistem de învățământ se face foarte ușor. De cealaltă parte, dar în număr mult mai mic, s-au înregistrat la IȘJ Suceava și cereri de transfer invers, al copiilor ce s-au întors acasă odată cu părinții și vor să-și continue studiile. Doar că, invers, echivalarea studiilor este mai dificilă și trebuie susținute o serie de examene de diferență pentru echivala-rea unui an de curs. ”Este ca-zul, de exemplu, al unui elev din Rădăuți, pentru care aștep-tăm acum să vedem dacă se poate înscrie în clasa a X-a sau va trebui să repete clasa a IX-a”, a menționat Daniel Hrenciuc. Județul Suceava nu este singurul din care pleacă elevii în străinătate să facă școala. Situații mult mai grave, ca cea de la Vaslui de exemplu, au bulversat practic Inspecto-ratul Școlar din localitate. Dacă la Suceava personalul biroului care se ocupă de ast-fel de transferuri și-a permis să plece în concediu, la IȘJ Vaslui e agitație mare, pentru că înregistrează, zilnic, între 50 și 80 de cereri de transfer. Astfel, doar în luna iulie, 600 de copii vasluieni au obținut avizul să-și continue educația școlară, alături de părinți, la școli din Spania și Italia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI