Dl Mîrza a precizat că CJ Suceava a beneficiat de „expertiza” Direcției Finanțelor Publice în această problemă și că situația actuală nu este nor-mală și o va prezenta ca atare ministrului Economiei și Fi-nanțelor, Varujan Vosganian, și premierului Călin Popescu Tăriceanu. Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei declarase, marți, că, din analiza conflictului dintre CJ și DGFP Suceava, prima concluzie este că o parte din situațiile semnalate puteau fi evitate dacă exista comunicare între aceste două instituții. „Problema e de formă și nu de fond”, a spus Onofrei care a arătat că trebuie făcută distincție între „necesitate și legalitate”. „Forma constă în felul în care este organizată societatea Ecotermgaz. Ca să poată deduce TVA, ar fi trebuit ca creditul să fie angajat de societate, iar societatea să fie proprietarul instalațiilor mon-tate”, a spus dl Onofrei, care a arătat că creditul este obținut de CJ Suceava, iar instalațiile aparțin administrației locale ce beneficiază de acest pro-iect. El a arătat că o comuni-care între CJ Suceava și DGFP Suceava ar fi evitat impunerea de penalități de întârziere la plata TVA. Dl Onofrei a spus că singura rezolvare legală a situației este ca suma rezultată ca TVA pe care Ecotermgaz nu o poate deduce, de aproxi-mativ 300 de miliarde de lei, să fie alocată, printr-o Hotărâ-re de Guvern pentru continu-area lucrărilor în cadrul aces-tui proiect. „Este un proiect extrem de util la nivel jude-țean, de utilități, finanțat din credit garantat de Guvern și nu din fonduri nerambursabile. În situația în care Guvernul a finanțat în țară, prin Ordo-nanța 7, proiecte de utilități în valoare de peste 40 000 de mi-liarde de lei vechi, nerambur-sabili, cele 300 de miliarde de lei vechi nu pot reprezenta o sumă foarte mare mai ales că este vorba de continuarea in-vestițiilor pentru introducerea de utilități în 65 de localități”, a spus prefectul de Suceava. El a arătat că acest punct de vedere va fi transmis Guver-nului. Dl Orest Onofrei a mai apreciat că în această situație „CJ Suceava a beneficiat de o expertiză greșită și nu poate fi vorba de rea intenție”. Proiectul “Suceava- Utili-tăți și mediu la standarde eu-ropene” prevede construcția unei conducte de transport a gazelor naturale pe o lungime de 380 de kilometri, fiind realizată deja o mare parte din aceasta, precum și construcția a șapte centrale termice de cogenerare moderne, ecolo-gice și rețele de termoficare în toate municipiile și orașele ju-dețului Suceava, o parte fiind finalizate. Pentru realizarea investițiilor, Consiliul Jude-țean Suceava a obținut un cre-dit cu garanții guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanțatorul fiind Deut-che Bank A.G. Londra, cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani, cu o perioadă de grație de cinci ani, cu o dobândă de 3,975%, la care se adaugă rata EURIBOR. Comisionul de a-ranjare a fost negociat la 1,05%, iar comisionul de neutiliza-re – la 1,5%.
În disputa privind DGFP Suceava
Președintele Consiliului Județean Suceava, dl Gavril Mîrza, a declarat, miercuri, că prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a prezentat o soluție privind deblocarea proiectului „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” fără să se consulte cu reprezentanții CJ Suceava. „Este în eroare, pentru că nu a discutat cu reprezentanții Consiliului Județean”, a spus dl Mîrza care consideră că dl Onofrei are o atitudine de partizanat și susține punctul de vedere al șefului DGFP Suceava, dl Petrică Ropotă. Dl Mîrza a spus că cere demiterea lui Ropotă pentru că timp de un an și jumătate nu a dat nici un răspuns la solicitarea CJ Suceava privind restituirea de TVA pentru lucrările efectuate prin programul „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” și a stopat acest proiect, care se adresează populației județului, prin blocarea conturilor societății Ecotermgaz, care a fost constituită pentru punerea în aplicare a programului de utilități.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii