Am să povestesc despre colegele mele de cameră: Alina Elena Lăzăreanu, Raluca Berezovschi și Cristina Lauric, cât și despre alte personaje importante, trecând, astfel, în intimitatea neștiută a întâmplărilor din tabără. „Piersicuța”, că așa au poreclit-o toți pe Cristina Lauric –colega mea de cameră – a fost plină de energie. Într-o zi, enervată de faptul că toți îi spun așa, a zis: “Las’ că v-arăt eu vouă”. Și a realizat o lucrare extrem de bine susținută în culoare pe care a intitulat-o “Dansul piersicuțelor”. Dl prof. D. Rusu, când a intrat în cameră, a spus: “Măi, ia lucrarea din fața ei, că dacă o lași, o strică…. Cristina! Las-o și hai să te bat la un rummy”. Eu: „Dom’ profesor, v-am spus că de joi o apucă inspirația! Așa a pățit și anul trecut!”. Alina Lăzăreanu – o fată de gașcă, ambițioasă și plină de inspirație am poreclit-o “Zâna Gâzelor”. A doua zi, după ce ne-am cazat, a plecat pe dea-luri cu Raluca și, pe la prânz, s-a întors de pe deal, roșie la față de soare și cu furnici pe pânză. Nervoasă, i-a mărturi-sit domnului profesor că nu i-a ieșit nimic. Raluca a măr-turisit și ea, cu lacrimi pe o-braji: „Uite ce cal mi-a ieșit după 4 ore de stat în soare!”. Domnul Rusu le-a calmat și, din câteva linii de creion, le-a schimbat optica în privința picturii. A încheiat sfătos: ”Mai vedem noi… Acum, hai la masă, că rămânem fără clă-tite”. Raluca Berezovschi – cu-minte și tăcută, o fată cu ochi mari și blânzi, m-a surprins prin forța cu care punea cu-loarea pe pânză. Folosind con-traste puternice, a zămislit do-uă lucrări decorative în care am regăsit aspirații și dorințe ascunse în steaua și căluțul alb, ce străluceau pe pânza de un albastru rece de Prusia. I-am întâlnit și fericirea în ochi a-tunci când, prezentând lucrarea “Arlechin” profesorului D. Rusu, acesta i-a spus zâmbind: “E bine…, mai ai de pus… semnătura”. Povestea continuă cu alte personaje dragi mie… Rodica Postolache, o veche cunoștință din Cenaclul „Ște-fan Luchian” de la Univer-sitatea „Al. I. Cuza” Iași. Când am dat cu ochii de ea, am îmbrățișat-o cu bucurie și am mărturisit împreună “ce mică e lumea”. După două luni pe-trecute în Los Angles, S.U.A., unde a avut o expoziție per-sonală, a aterizat în Bucovina noastră plină de aer curat. Re-zultatul? Șase pânze. Îi recu-nosc cu plecăciune valoarea incontestabilă și m-a impre-sionat generozitatea cu care a oferit “Peisaj de la camera II 3” dlui Cornel Petreanu, pen-tru susținerea acestei tabere. Rodica Postolache e “Pâi-nea caldă”, ca lucrarea cu a-celași nume, intrată deja în patrimoniul Școlii de Artă “Ion Irimescu” din Suceava. Domnul profesor Dumitru Rusu a fost tovarăș de pictură unora și partener de rummy altora. Nelipsita pălărie de pai își făcea făcută prezența când te așteptai mai puțin, în bal-conul în care pictam. Șoptit își spunea părerea și apoi spunea câte o poantă de râdeam cu lacrimi… Dispărea la fel cum apărea. Nu se apuca de nimic dimineața până nu servea cafeluța de rigoare. Valentin Ciucă, directorul și mentorul taberei “Lumina Nordului”, pe care l-am „citit” într-un portret învăluit în fu-mul albastru al pipei de colec-ție, ne-a pozat într-o după a-miază pe veranda cu mușcate roșii strălucind de soare. I-am simțit în privire liniștea nin-sorii din visul ce l-am avut în acea dimineața, iar starea a-ceea din vis s-a reprodus în realitate. Portretul realizat în pastel cretat l-am dăruit maes-trului cu multă căldură, iar el, plin de “șarm”, mi-a mulțumit cu următorul autograf: ”Pen-tru Ana-Maria, bucuria de a fi fost alături în Lumina Nor-dului, recunoștința mea pen-tru talentul cu care a surprins în portretul meu ceea ce am vrut să ascund…”. Mihai Șerbănescu, căruia îi păstrez un profund respect pentru faptul că mi-a sugerat să dau la Arte Plastice (aștept să se facă la Universitatea „Ște-fan cel Mare” din Suceava o secție și sunt prima care mă înscriu!) și pentru sensibilita-tea de copil din pictura sa. Apoi, ce să mai spun de gașca de tineri artiști care, seară de seară, se adunau la casa de sticlă și, cu lingurile de lemn în mâini, dansau până hăt târziu în noapte de por-neau și câinii la serenade nocturne. De condițiile de cazare nu pot să spun decât că au fost excelente, în comparație cu prima ediție. În ceea ce priveș-te mâncarea, o dovedesc cele câteva kilograme în plus cu care am venit acasă. Întoarsă la serviciu, colegii au remar-cat admirativ: “Ți-a priit tabă-ra, drăguță!”. Păi cum să nu, când la prânz erau două feluri de ciorbe, două feluri de mân-care și cozonacul care, sub mâinile pofticiose dispărea de parcă n-ar fi fost. A urmat, inevitabil, și ziua vernisajului. A început neoficial, sâm-bătă dimineață. Toți, cu mic cu mare, am debarcat lucrările din camere, în curtea plină de flori a Casei Albe. Cuie bătute pe poartă și gard, lucrări așe-zare pe iarbă, pietre și butuci… Începuse, deodată, o agitație ca într-un stup de albine. Curioși, trăgeam cu ochiul la lucrarea vecinului și fiecare era, care mai de care, mai “rotund” de creația proprie. Ad-hoc s-a întocmit un ju-riu format din maeștrii noștri Valentin Ciucă, Dumitru Ru-su, Viorica Moruz și s-au sta-bilit în secret câștigătorii. Toată trupa a trecut, apoi, la poza de grup. Intrat în ultima clipă pe poartă, directorul Petrică Horvat a stârnit un ro-pot de aplauze, urale și țipete de bucurie din partea artiști-lor. A mărturisit ulterior: „De emoție, mi s-a făcut pielea de găină, când v-am văzut și auzit.” Spre seară, în așteptarea oaspeților și a presei, lucrările au fost mutate în salonul principal. Odată cu aprinderea luminilor, totul a căpătat aspect de poveste. Venise Crăciunul!? Așteptam cu toții venirea Moșului să vedem cadourile (premiile). Valentin Ciucă, curatorul vernisajului, secondat de pro-fesori și de Cornel Petreanu, a înmânat premiile (trei albu-me de pictură „Un Secol de Arta în Bucovina”) celor mai reușite lucrări semnate de Rodica Postolache, din Iași, Ionuț Remus Moisa, din Satu Mare, Ioana Maier, din Con-stanța. Atmosfera a fost întregită și de prezența inedită a dnei Elvira Romaniuc, directoarea Muzeului Obiceiurilor Popu-lare din Bucovina de la Gura Humorului, care a venit înso-țită de Radu Bercea, Tiberiu Cosovanu și Ioan Bodnar. Încheierea petrecerii s-a petrecut printre cupe de șam-panie cu bulbuci amețiți și pupici rătăciți pe obraji roșii de atâta dans. Am dansat în acea seara cât pentru un an de zile! Sfârșitul taberei a venit duminică, pe la ora 11, odată cu încărcarea bagajelor în mașina școlii și într-o căruță trasă de un cal cu floare roșie pe coamă. Agățați de căruță sau pe jos, am parcurs cu toții cei 600 de metri ce despărțeau Casa Albă de șosea. Nu pot uita fragii pe care i-am cules pe poteca umbrită de brazi, dar mai ales mirosul cu-lorilor acestei super, super, super tabere rămase în lucra-rea mea “Pălăria”, în care am oglindit cu bucurie spiritul acestei săptămâni de vis. ANA-MARIA OVADIUC, absolventă a Școlii de Artă “Ion Irimescu”, președinta Asociației de Artă Nicolae Tonitza (T.A.G.) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava www.tag.usv.ro
Povești din….
Acum, că s-a încheiat tabăra națională de pictură, nu pot decât să-i duc dorul… Față de anul trecut, când ploaia a curs din streșini la Câmpulung, anul acesta soarele îmi deschidea ochii în fiecare dimineață și mă petrecea toată ziua prin curtea Casei Albe – locul taberei din acest an.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii