S-au înscris în competiția finală a admiterii și au concurat pentru fiecare loc în colegiu câte patru fete și doi băieți. Clasificarea candidaților potrivit mediei de admitere a fost făcută cu ajutorul calculatorului. La fete, cea mai mare medie de admitere a fost 9,93, iar ultima medie 9,71; iar la băieți, cea mai mare medie a fost 9,84, iar cea mai mică medie a fost 9,08. Potrivit precizărilor referentului de relații publice al instituției militare de învățământ, Elena Jora, 33% dintre cei admiși sunt din județul Suceava, urmând ca număr de admiși absolvenți de școli generale din județele Iași, Bacău și Botoșani. Au mai reușit elevi din județele Vaslui, Neamț, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Galați, Vrancea și Brăila. Pentru a deveni elevi ai colegiilor militare, candidații recrutați de birourile infor-mare recrutare și selecționați de către centrele zonale de selecție și orientare trebuie să parcurgă două etape: prima, eliminatorie, de verificare a cunoștințelor, iar a doua, de clasificare, potrivit mediilor de admitere. Prima etapă a admiterii în clasa a IX-a s-a desfășurat în perioada 25-27 mai. Pentru cele 100 de locuri s-au înscris candidați din 14 județe, din Moldova și din alte zone ale țării. Cei mai mulți înscriși au fost, de la început, cei din județul Suceava, ur-mând, ca număr de candidați, județele Neamț, Botoșani, Iași, Vaslui, Bacău și Galați. În această etapă a admiterii, concurența pentru un loc în colegiu a fost de aproximativ cinci la fete și trei la băieți. Etapa I a admiterii este elimi-natorie și constă într-un test grilă la disciplinele Limba și li-teratura română și Matemati-că, cu durata de 3 ore, conform programei valabile pentru teste-le naționale-sesiunea 2007. Eva-luarea testului s-a făcut prin a-cordarea de puncte pentru răs-punsurile corecte, în prezența candidatului și a unui martor dintre ceilalți candidați. Au fost declarați admiși candida-ții care au obținut la testul grilă cel puțin nota 7,00 (corespunzătoare la 14 puncte).
La Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, unicul de profil din Moldova, s-a încheiat a doua etapă a admiterii în clasa a IX-a. Pentru cele 100 de locuri disponibile în acest an, 20 pentru fete și 80 pentru băieți, s-au înscris absolvenți ai claselor a VIII-a care au reușit să treacă de testul grilă din prima etapă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii